Acasă Economic 10 firme timișene în vizită la agricultorii din Csongrád

10 firme timișene în vizită la agricultorii din Csongrád

DISTRIBUIȚI

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, partener coordonator al Proiectului: ”Bioagricultura, păstrarea culturilor în comunităţile din zonele specializate în obținerea de produse agricole, zootehnie şi pomicultură”, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, alături de Asociaţia Camerelor de Comerţ și Industrie din Regiunea Vest şi de Camera Agricolă şi Societatea de Utilitate Publică a judeţului Csongrád (Ungaria) organizează în perioada 7 – 9 decembrie 2010, la Szeged (Ungaria), un schimb de experienţă, vizită de studiu. La eveniment participă un număr de 10 firme timișene cu activitate în domeniul vizat de proiect. În cadrul acestui schimb de experienţă, se vor vizita firme maghiare cu activitate în domeniul bioagriculturii, zootehniei şi pomiculturii din Szeged și județul Csongrád. Evenimentul se adresează în special comunităţilor şi persoanelor implicate în cultivarea produselor bioagricole, zootehnie şi pomicultură, comunităţilor arondate zonelor în care se practică acest gen de activităţi, companiilor din industria alimentară, instituţiilor de învăţământ superior care includ în curricula universitara agricultura bio. Obiectivul general al proiectului îl constituie intensificarea colaborării dintre comunităţile transfrontaliere în scopul de a facilita dezvoltarea în domeniul bio–agro-alimentar. Beneficiul pe termen lung pentru populaţie este creşterea calităţii vieţii prin consumarea de produse organice. Participarea firmelor este gratuită ca activitate în cadrul proiectului.

Comentarii

comentarii