Acasă Administraţie 10 milioane de euro pentru restaurarea a două cetăţi din secolul al...

10 milioane de euro pentru restaurarea a două cetăţi din secolul al XIII-lea

DISTRIBUIȚI

cetatea siriaConsiliul Judeţean Arad a trecut în administrarea sa, marţi, două cetăţi cu valoare istorică, aflate în ruină, cu scopul de a le restaura cu bani europeni, costurile ridicându-se la 10 milioane de euro.
Autorităţile judeţene speră să poată restaura cele două cetăţi cu fonduri europene, câte 5 milioane de euro pentru fiecare clădire istorică. Punerea în valoare a acestor cetăţi este o parte a strategiei Consiliului Judeţean.
“Am avut discuţii interesante pe proiectele de transfer a cetăţilor de la Şiria şi Şoimoş-Lipova către Consiliul Judeţean (…) aşa că începând de marţi, aparatul Consiliului Judeţean poate să se apuce de treabă. Sigur că termenul este foarte scurt, e regretabil că am pierdut atâtea săptămâni doar pentru ambiţii politice (unul dintre proiecte a căzut o dată la vot – n.r.), dar noi încercăm să ne încadrăm ca până pe data de 25 noiembrie să depunem aceste documente şi să obţinem finanaţarea europeană pentru consolidarea acestor cetăţi şi pentru dezvoltarea turismului arădean”, a declarat corespondentului MEDIAFAX preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.
Cetatea Şiria, care datează din secolul al XIII-lea, este zidită pe Dealul Cetăţii la 496 m altitudine şi a îndeplinit rol strategic având arondate 110 sate. Cetatea are tuneluri ce au înălţime de 1,9 m şi o lăţime la bază de 1,8 m. Cetatea a aparţinut Familiei Bathory şi a fost ocupată de turci.
Cetatea Şoimoş a fost construită de către o familie nobiliară, iar prima atestare documentară datează din anul 1278. Cetetea a fost asediată de căre răsculaţii lui Gheorghe Doja, a aparţinut printre altele şi familiei Hohenzollern de Brandenburg, a fost ocupată de turci şi a fost sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. Părăsită în 1788, zidurile ei s-au transformat treptat in ruine.
Pentru Cetatea Ineului, primăria oraşului încearcă să rezolve singură dosarul pentru accesarea celor 5 milioane de euro, fonduri europene, necesare pentru a o restaura.
Cetatea Ineului este atestată documentar în jurul anului 1295. Mai târziu, această fortificaţie a făcut parte din lanţul de cetăţi de apărare ale lui Iancu de Hunedoara. A fost ocupată de turci de mai multe ori şi a devenit sediul unui sangeac. Mihai Viteazul a cucerit această cetate în jurul anului 1599. Fortul a fost ocupat din nou de turci în anul 1658, care au stăpânit-o până în secolul al XVII-lea, când a fost cucerită de armatele habsburgice. A devenit centru de regiment grăniceresc, iar din 1745 a fost părăsită. A ajuns în paragină, iar pe la 1870 a fost refăcută cetatea interioară. Ultima restaurare a avut loc după 100 de ani, în 1975-1976.
Proiectele trebuie depunse până pe data de 25 noiembrie 2016

Comentarii

comentarii