Acasă Premiere Prima stradă asfaltată din România

Prima stradă asfaltată din România

DISTRIBUIȚI

Celor care cunosc doar superficial istoria Banatului li s-ar putea părea că bănăţenii fac mereu bravadă ieftină atunci când se mândresc cu faptul că aparţin acestei părţi de ţară. E o falsă percepţie, datorată necunoaşterii. Bănăţenii nu sunt orgolioşi (făloşi, ocoşi etc.) doar aşa, “de dragul artei”. Ei chiar au motive solide să se creadă “aleşi”.

N-are rost să căutăm argumente filosofice în sprijinul afirmaţiei “Tot Banatu-i fruncea!”. E suficient să apelăm la statistică: veţi vedea că Timişoara şi Banatul au fost, de nenumărate ori, înaintea multor altor locuri de pe glob, în foarte multe privinţe. Când spui Timişoara, spui peste 1.000 de premiere, de-a lungul istoriei. Foarte multe din lucrurile care astăzi fac parte din normalitatea noastră cotidiană s-au întâmplat pentru prima oară la Timişoara. E vorba de premiere naţionale, de premiere europene, dar şi de câteva mondiale. ZIUA de Vest îşi propune să vă prezinte un adevărat serial în acest sens. Cititorii noştri merită să afle încă o dată de ce Banatul şi, în general, Vestul României s-au aflat mereu pe primele locuri. Partea noastră de ţară, de care uneori nu suntem suficient de mândri, a funcţionat deseori ca o locomotivă a României. O locomotivă de care ţara pare a avea nevoie şi în prezent.

Prima stradă asfaltată din România

În drumul ei din Occident spre Orient, tehnologia asfaltării a poposit în Timişoara, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ca urmare a sistematizării socialiste din anii ’70, din prima stradă asfaltată de pe teritoriul actual al României a rămas, însă, doar povestea. O poveste interesantă despre una dintre numeroasele premiere bănăţene.
Amplasamentul străzii ar avea corespodent în zilele noastre partea de nord a Bulevardului General Ion Dragalina. După 1890, Ludwig von Ybl, proiectantul şef al oraşului Timişoara, dorea implementarea unei structuri stradale inelare, care să completeze forma radială a principalelor artere de circulaţie. Pentru atingerea acestui ţel, a fost necesară realizarea unei legături între Palatul Ancora (sediul autorităţii portuare) şi viitorul amplasament al „Josefstadter Bahnhof” (sau Jozsefvaros Indohaz), actuala Gară de Nord. În perioada în care la Timişoara aveau loc aceste modificări de tramă stradală, în Europa Occidentală îşi făcea apariţia o tehnologie de modernizare a căilor de transport asemănătoare celei pe care azi o numim asfaltare. Legăturile nemijlocite ale oraşului cu Occidentul şi deschiderea autorităţilor faţă de nou au determinat adoptarea soluţiei asfaltării la momentul realizării străzii mai sus amintite, în anul 1895. La scurt timp de la finalizarea lucrării, tot în cursul anului 1895, s-a asfaltat şi segmentul stradal care leagă Piaţa Traian de Fabrica de Bere. Este vorba despre partea nordică a străzii Ştefan cel Mare.
De la Timişoara, tehnologia asfaltării s-a extins pe întreg teritoriul României de azi, punând punct încercărilor de îmbunătăţire a infrastructurii prin diverse mijloace, unele mai eficiente (pavări cu piatră cubică), altele mai nefericite (placarea străzilor cu scânduri). În cei 115 ani scurşi de la prima asfaltare, lungimea străzilor astfel modernizate din Timişoara a depăşit 500 de km. Între timp, tehnologia preparării, turnării şi întreţinerii asfaltului a fost îmbunătăţită. La Timişoara, străzile se încăpăţânează, totuşi, să se umple de gropi în fiecare iarnă, semn că, deşi istoria nu a consemnat-o, după prima stradă asfaltată din România, tot aici s-a format şi prima groapă în asfalt.

 

Comentarii

comentarii