Mănăstirea Morisena din comuna Cenad județul Timiș nu este doar o mănăstire, este o inimă care bate încet, dar sigur, în trupul duhovnicesc al Banatului. Aici, între ziduri încărcate de istorie și ceruri deschise de rugăciune, oamenii nu vin doar să se roage. Vin să-și amintească cine sunt.
Mănăstirea Morisena este ridicată pe locul uneia dintre cele mai vechi vetre monahale din țară, atestată documentar în anul 1002.
În 2003, prin grija Mitropoliei Banatului și a credincioșilor, a fost rectitorită, iar din 2005, biserica poartă hramul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Astăzi, obștea numără 12 viețuitoare, conduse de monahia Ștefania Fronea. Cu smerenie și rugăciune, ele păstrează vie flacăra credinței într-o lume tot mai grăbită.
Pe drumul prăfuit ce duce spre Mănăstirea Morisena, oamenii urcau în tăcere, cu pas domol și ochii plecați. În mâini țineau flori, lumânări sau simple batiste. În suflete – dor, rugăciune și nădejde. Mergeau să sărbătorească hramul mănăstirii lor iubite și milenare.
Printre ei, o femeie bătrână, cu basma neagră și pași mici, se oprește o clipă lângă zidurile mănăstirii. Privește în sus, spre turla înveșmântată recent în cupru roșu. „Frumoasă s-a făcut. E casa lui Dumnezeu, se cuvine să strălucească”, murmură mai mult pentru ea însăși.
Este ziua Sfântului Ioan Botezătorul. Ocrotitorul acestei vetre monahale și, pentru mulți dintre cei prezenți, al inimii lor. Sute de credincioși din satele din jur, dar și din alte colțuri ale Banatului, s-au adunat aici. În mijlocul lor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a venit, ca în fiecare an, să aducă binecuvântare, dar și cuvânt de întărire.
Sub razele blânde ale soarelui și sub acoperișul de rugăciune, s-a slujit Sfânta Liturghie, oficiată de arhimandritul Simeon Stana și un sobor de preoți. Răspunsurile au fost date de corul din Comloșu Mare, iar ecoul vocilor s-a pierdut, ca o șoaptă, în frunzișul copacilor ce înconjoară biserica.
Un copil, îmbrăcat curat, își lipește fruntea de marginea unei strane. Închide ochii și strânge în pumn o iconiță mică. Mama lui îl mângâie ușor pe creștet. A venit aici „să ceară sănătate pentru tatăl bolnav”, ne spune, cu ochii umezi. Nu e singura care speră, care a venit cu o durere în suflet. La Morisena, toate durerile se adună ca într-un vas nevăzut și se ridică spre cer.
În cuvântul său, Părintele Mitropolit a vorbit despre cel ce „a gătit calea Domnului”, Sfântul Ioan, și despre credința care răsare uneori din așteptări dureroase, așa cum au trăit Zaharia și Elisabeta. „Fiecare copil e un dar ceresc. Fiecare botez e o întâlnire cu Împărăția”, a spus el, iar mulți dintre cei prezenți au lăcrimat discret.
La final, ca un semn al dragostei frățești, maica stareță Ștefania Fronea și obștea au împărțit pachete cu hrană. Dar poate că darul cel mai mare primit de pelerini a fost altul: pacea. Tăcerea din jurul mănăstirii nu e goală. E o tăcere plină – de prezență, de iertare, de Dumnezeu.
