Acasă Actualitate 102 percheziţii, inclusiv la o primărie din Timiș, finalizate cu trei persoane...

102 percheziţii, inclusiv la o primărie din Timiș, finalizate cu trei persoane reţinute şi patru puse sub control judiciar. Prejudiciu de 2 milioane de euro prin infracţiuni de fals şi de serviciu

899
DISTRIBUIȚI

Trei persoane au fost reţinute, iar alte patru au fost puse sub control judiciar în dosarul în care au avut loc percheziţii la suspecţi de infracţiuni de fals şi de serviciu, cu un prejudiciu de două milioane de euro.

Potrivit Poliţiei Române, în urma celor 102 percheziţii domiciliare desfăşurate miercuri, de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, au fost ridicate înscrisuri şi bunuri care au făcut obiectul achiziţiilor publice, iar mai multe autoturisme au fost indisponibilizate în vederea dispunerii unor măsuri asigurătorii.

Treisprezece persoane au fost duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, unde au fost audiate.  

Ulterior, patru persoane au fost puse sub control judiciar, iar alte trei au fost reţinute pentru 24 ore, urmând să fie prezentate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Miercuri, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, au fost efectuate 102 percheziţii, în 25 de judeţe şi în Bucureşti, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de euro prin infracţiuni de fals şi de serviciu.  

Activităţile s-au desfăşurat în judeţele Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Călăraşi, Buzău, Ilfov, Brăila, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Timiş, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanţa, Braşov, Argeş, Teleorman, Mehedinţi, Ialomiţa, Arad şi Giurgiu, precum şi în Bucureşti, la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale şi instituţii.  

Acţiunea a avut loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Giurgiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, fiind efectuate cercetări pentru ameninţare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare şi instigare la abuz în serviciu.  

Din cercetări a reieşit că mai multe instituţii din ţară ar fi efectuat plata unor achiziţii fictive pentru mărfuri care nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul instituţiei sau plata unor facturi pentru mărfuri supraevaluate, pentru care achiziţia era nejustificată, neexistând referate de necesitate sau recepţii ale mărfurilor achiziţionate.  

Aceste achiziţii ar fi fost făcute de la diferite societăţi comerciale care nu au personal angajat, sunt administrate de aceleaşi persoane fizice, au sediul social şi domiciliul fiscal stabilite la adrese apropiate şi care au înregistrat venituri doar din încasări de la unităţi administrativ-teritoriale, instituţii de învăţământ şi alte instituţii.  

La acţiune au participat poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi inspectoratele de poliţie ale judeţelor Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Călăraşi, Buzău, Ilfov, Brăila, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Timiş, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanţa, Braşov, Argeş, Teleorman, Mehedinţi, Ialomiţa, Arad şi Giurgiu.

Activităţile au beneficiat de sprijinul echipelor de intervenţie din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale şi al Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.

Comentarii

comentarii