Acasă Actualitate 117 profesori de religie din judeţul Caraş-Severin s-au întâlnit în Caransebeş

117 profesori de religie din judeţul Caraş-Severin s-au întâlnit în Caransebeş

DISTRIBUIȚI

Vineri, 21 ianuarie, în sala „Elie Miron Cristea” a Centrului Eparhial, a avut loc consfătuirea semestrială a profesorilor de religie din Episcopia Caransebeşului. La consfătuirea prezidată de Preasfinţitul Părinte Lucian, episcopul Caransebeşului, au participat 117 profesori de religie din judeţul Caraş-Severin. În debutul întâlnirii, părintele Daniel Alic, consilier cultural, a arătat importanţa întâlnirilor periodice dintre profesorii de religie şi reprezentanţii centrului eparhial, acest lucru ducând la o mai bună informare a profesorilor din eparhie şi la cunoaşterea mai atentă a activităţilor acestora. S-a vorbit şi despre proiectele catehetice ale parohiilor şi s-a amintit de importanţa susţinerii acestora şi de către şcoli, prin profesorii de religie. „Proiectele catehetice ale Patriarhiei Române trebuie să fie o prioritate pastorală şi misionară, nu numai pentru preoţi, ci şi pentru profesorii de religie. Fără sprijin reciproc, toate iniţiativele Patriarhiei Române sau ale Episcopiei Caransebeşului sunt îngreunate sau, uneori, lipsite de izbândă”, a spus părintele Daniel Alic.
 
 

Comentarii

comentarii