Acasă Actualitate 134 de gropi de gunoi din Timiş încă funcţionează

134 de gropi de gunoi din Timiş încă funcţionează

DISTRIBUIȚI

Conform Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş, 134 de gropi de gunoi din zona rurală a judeţului Timiş încă mai funcţionează, deşi toate ar fi trebuit să se închidă până în 16 iulie. Gropile de gunoi trebuiau să se închidă de la mijlocul lunii iulie, însă edilii locali nu au identificat resursele necesare pentru închiderea acestora. Unii se plâng de faptul că nu au bani în bugetul local ca să plătească închiderea acestora, iar, pe de altă parte, tariful pentru colectarea şi depozitarea în altă zonă a deşeurilor provenite din gospodării va creşte.
În Timişoara tariful pentru colectarea gunoiului s-a dublat de la începutul anului, din cauză că nu este construită încă o groapă de gunoi ecologică, iar deşeurile sunt transportate în judeţul Hunedoara. Autorităţile au anunţat, de asemenea, că deşeurile din localităţile din Timiş vor fi transportate în judeţul Arad şi Caraş-Severin. Potrivit unei informări a Agenţiei de Protecţie a Mediului, din totalul de 171 de spaţii de depozitare a deşeurilor din zona rurală din judeţul Timiş doar 34 sunt închise.

Comentarii

comentarii