În anul 1884, Timişoara devenea primul oraş din Europa continentală cu străzile iluminate electric. Pe 12 noiembrie, la lăsarea întunericului, pe străzile “burgului” de pe Bega au fost puse în funcţiune 731 de lămpi de iluminat electric, pe un traseu în lungime totală de 59 de kilometri, dându-se astfel în funcţiune Uzina Electrică. Acest lucru se întâmpla în timpul primarului Torok Janos (1842-1892), care a ocupat funcția de edil șef între 1876 și 1885.
Una dintre izbânzile mandatului său de primar o reprezintă felul în care a soluţionat iluminatul public din Timişoara, atunci când nu a mai prelungit contractul cu firma austriacă de iluminat cu gaz aerian şi a acceptat oferta mai avantajoasă de la o firmă londoneză.
„O lumină alb-gălbuie inundase instantaneu străzile din urbea de pe Bega şi colora clădirile elegant decorate cu arabescuri şi motive ale barocului târziu. Lumea rămăsese surprinsă de absenţa lampagiilor care, cu suliţa, aprindeau felinar după felinar. Dacă aveai răbdare suficientă, puteai vedea cum lumina se întindea în lungul străzilor, ca un val ce avea să spargă misterele nopţii”, scria la vremea respectivă cotidianul “Luminatorul”.
Au înlocuit becurile cu seu şi gaz
După ce mai bine de un secol iluminatul stradal s-a făcut cu seu şi, mai apoi, cu gaz (o altă premieră bănăţeană), în 15 decembrie 1882, primăria încheia un contract de concesionare cu Societatea Anglo-Austriacă „Bruch Electrical Companz Ltd., pentru construirea unei uzine de producere a energiei electrice.
În octombrie 1884, începeau testele, iar pe 12 noiembrie să fie puse în funcţiune 731 de lămpi incandescente cu filament de cărbune, într-o reţea de 59 de kilometri.
Timişoara nu a fost chiar primul oraş din Europa unde a existat iluminat electric stradal. Premiera a avut loc la Nottingham, în Anglia. Şi în Europa continentală au fost înainte localităţi mici cu iluminare electrică, în Germania sau Italia, însă în acele cazuri era vorba de doar o stradă sau două. Erau mai mult ca nişte sate, iar în cazul Timişoarei putem vorbi de un oraş mai mare.
Uzina Electrică a alimentat electricitatea pentru iluminarea stradală
În urma deciziei de a întrerupe contractele pentru lămpile cu gaz, zeci de muncitori au rămas fără loc de muncă. Uzina electrică a trecut în proprietatea comunală în 1893, denumită Uzina Electrică a Oraşului Timişoara, fiind cumpărată cu 200.000 de florin. De-a lungul anilor a alimentat şi necesarul de energie pentru iluminatul stradal şi pentru alimentarea tramvaielor electrice, care până atunci erau trase de cai. fiind întreruptă doar pe perioada războiului, cu excepţia a 63 de lămpi camuflate.
Comentarii
comentarii