Acasă Politica 15 ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost...

15 ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost Corneliu Coposu

DISTRIBUIȚI

“După atâta vreme, României încă îi lipseşte un reper moral. Seniorul a rămas, chiar şi după trecerea sa în eternitate, preşedintele moral al ţării noastre”, consideră Gheorghe Ciuhandu
Se împlinesc 15 ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost Corneliu Coposu. “Cu siguranţă, cea mai importantă personalitate a istoriei postbelice româneşti. "Preşedintele moral al românilor" a reprezentat un punct de reper pentru tot ceea ce s-a întâmplat în România după 1989”, transmite biroul de presă al PNŢCD Timiş, într-un comunicat cu titlul “După atâta vreme, României încă îi lipseşte un reper moral”.  În 1987, Corneliu Coposu afiliază PNŢ, aflat în clandestinitate, la Internaţionala Creştin-Democrată (ICD), adresând o cerere în acest sens lui Jean-Marie Daillet, vicepreşedinte al ICD. După 1990 devine liderul opoziţiei împotriva neocomuniştilor care au acaparat puterea şi care căutau să monopolizeze puterea executivă şi legislativă, confiscând Revoluţia din decembrie 1989. Înţelegând că Revoluţia a fost furată, Corneliu Coposu preia misiunea de a conduce Opoziţia, misiune care îl transformă în ţinta unei virulente campanii de presă, prin care se lansează zvonuri pentru compromiterea lui. Pe 27 septembrie 1991, este reales preşedinte al PNŢCD, la primul congres al partidului, iar între 1991 şi 1993 devine preşedinte al Convenţiei Democrate Române. Cu şase luni înainte de a muri, Seniorul este numit ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă decoraţie a Republicii Franceze. Pe 11 noiembrie 1995 a încetat din viaţă, la Spitalul Universitar din Bucureşti. Trei zile mai târziu, a fost înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, fără funeralii naţionale, dar sute de mii de români au venit să-l conducă pe ultimul drum. “Este greu, astăzi, să ne imaginăm cum ar fi fost România dacă Seniorul Corneliu Coposu nu ne-ar fi părăsit aşa de repede. Putem doar să ne gândim că, sub conducerea sa, altfel ar fi arătat guvernarea din 1996-2000. Însă nu este deloc greu să ne imaginăm cum ar fi arătat România fără Corneliu Coposu – o ţară în care eşalonul doi al Partidului Comunist, venit la putere după 1989, nu ar fi avut nici un fel de opoziţie şi care, în loc să se îndrepte spre Uniunea Europeană şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, s-ar fi afundat într-o relaţie păguboasă şi fără viitor cu comunitatea statelor foste sovietice. Marele merit al Seniorului a fost acela că, prin prestaţia sa, chiar dacă toată perioada de după 1989 a trăit-o în Opoziţie, a reuşit să pună istoria României pe cursul ei firesc. Iar faptul că, astăzi, România este membru al NATO şi al Uniunii Europene este o confirmare a viziunii Seniorului şi, în mare măsură, meritul lui, şi nu al epigonilor săi, care în afară de vorbe frumoase nu se pot lăuda cu mare lucru”, e de părere preşedintele CNC – PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu. “Mulţi spun despre Corneliu Coposu că ar fi fost preşedintele moral al României. Aş merge mai departe, afirmând că Seniorul a rămas, chiar şi după trecerea sa în eternitate, preşedintele moral al ţării noastre. Memoria figurii sale luminoase, statura sa morală şi spiritul pe care l-a promovat sunt singurele care ne pot călăuzi în continuare pe calea cea dreaptă”, mai spune Ciuhandu.

Comentarii

comentarii