Acasă Actualitate 15 septembrie – ultima zi a înscrierilor la a patra ediție UVT...

15 septembrie – ultima zi a înscrierilor la a patra ediție UVT Liberty Marathon 2021

DISTRIBUIȚI

În 26 septembrie, se strigă „Start” la a patra ediție UVT Liberty Marathon 2021. Competiția, care își dorește să pună Timișoara pe harta maratoanelor pe șosea, își propune să aducă împreună alergători experimentați, dar și oameni care se află la prima experiență de alergare. De la 2 la 42, de kilometri există o cursă pentru fiecare.

Comunitatea și mișcarea sunt cuvintele cheie ale competiției, astfel că provocarea din 2021 este ca fiecare participant să-și poată întâlni versiunea mai bună, indiferent de cursa aleasă. UVT Liberty Marathon propune ca singurul adversar să fie propria persoană, iar bucuria experienței să o depășească pe cea a câștigului.

La a patra ediție a competiției, medalia este semnată de Andreea Răducan, campioană olimpică și multiplă campioană mondială. Astfel, tradiția se păstrează și colecția alergătorilor de medalii cu semnăturile campioanelor olimpice se îmbogățește.

Competiția a primit avizul pentru a putea organiza atât cursele cronometrate, cât și pe cele populare, în format fizic. Astfel, UVT Liberty Marathon 2021 promite a fi o ediție plină de culoare și energie, cu momente dedicate comunității de alergători, dar și publicului larg.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Vă așteptăm la acest festival al libertății și armoniei. Alergători din Timișoara, din vestul țării, din România dar și de dincolo de granițele sale, vor fi prezenți în 26 septembrie la Timișoara. Va fi un nou eveniment special, al cărui start se va lua din fața Universității de Vest, cu un traseu ce va cuprinde zone reprezentative ale orașului. Vă așteptăm la UVT!”

Organizatorii anunță că în acest an înscrierile se încheie în 15 septembrie, pentru ca, până în 26 septembrie, timpul rămas să permită o bună pregătire a desfășurării competiției în contextul pandemic, ca și o bună organizare a activităților care vor face din a patra ediție UVT Liberty Marathon una de neuitat pentru toți aceia care aleg să fie prezenți.

Comentarii

comentarii