Acasă Actualitate 150 de poliţişti cărăşeni devin ”ţărani”

150 de poliţişti cărăşeni devin ”ţărani”

DISTRIBUIȚI

Zece noi posturi de poliţie rurală vor funcţiona în Caraş-Severin, unul dintre cele mai întinse judeţe ale ţării. Inspectorul şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, comisarul şef Petru Şandru, a prezentat joi, la Reșița, un concept de reorganizare a serviciului poliţienesc din mediul rural, în prezența unor primari ai comunelor județului, ocazie cu care cei prezenţi au avut ocazia să pună întrebări, dar şi să facă propuneri pentru îmbunătăţirea reorganizării acestui serviciu. În viziunea mai-marilor poliției cărășene, la Reşiţa se vor comasa nouă posturi de poliţie, la Caransebeş vor exista, de asemenea, nouă posturi comasate, la Teregova patru posturi şi la Băile Herculane cinci posturi comasate. De asemenea, Secţia 5 de poliţie rurală va funcţiona la Bocşa şi va avea şapte posturi comasate, secţia a 6-a va fi la Bozovici şi va cuprinde şapte posturi, cea de-a 7-a secţie de poliţie va fi la Moldova Nouă, cu şase posturi, apoi la Oraviţa, unde vor fi comasate tot şapte posturi, la Răcăşdia, cu cinci posturi comasate şi la Oţelu-Roşu, unde vor fi cinci posturi de poliţie comasate. Comisarul șef Petru Șandru susține că prin reorganizarea poliţiei din mediul rural nu va fi îndepărtat poliţistul din comună, ci, dimpotrivă, elementul poliţienesc va fi considerabil mai activ şi mai eficient, deoarece personalul secţiilor de poliţie rurală se va specializa şi va fi prezent 24 de ore din 24. Şi primarii au venit cu propuneri, în funcţie de specificul fiecărei localităţi, propuneri de care se va ţine cont, după cum a precizat, la rândul său, prefectul judeţului Caraş-Severin, Octavian Ţunea. La nivelul judeţului vor funcţiona astfel circa 150 de poliţişti în mediul rural, repartizați la aproximativ 150 mii de locuitori din aceste zone. Rămâne o singură întrebare: cum va arăta această organizare în eventualitatea unei regionalizări rapide, așa cum scontează actuala putere politică?

 

Comentarii

comentarii