Acasă Editorial 17 septembrie, trei ani de întrebări

17 septembrie, trei ani de întrebări

DISTRIBUIȚI

În urmă cu trei ani, pe 17 septembrie 2017, un mezociclon cum nu mai văzusem noi, aici, niciodată, avea să se abată peste Banat, peste Timișoara. A fost greu de înțeles, dar ce am putea înțelege atunci când Bunul Dumnezeu lasă natura să se dezlănțuie? A fost greu de acceptat că au murit oameni. Unul dintre ei a fost tânărul student al Universității de Medicină, Vlad Baici. A murit stupid. Sub poarta numită ”ucigașă”, la intrarea în Timișoara, cea de pe Calea Lugojului. O construcție reabilitată ilegal, autorizată ca ”lucrarea de urgentă”, avea să intre în vizorul ochiului public abia după șase luni, dar printr-o mare minciună. Mai exact, porțile de intrare în Timișoara, toate: din Calea Șagului, Calea Aradului, Calea Lugojului, erau jalnice. Nu se mai vedeau însemnele și elementele de identificare, erau vechi și ruinate. A fost un curent public încă din 2016, ca ele să fie reabilitate. De aici și până la prostiile făcute cu voie și fără voie, vorba preotului, apare o cale penibilă, greu de înțeles. Poarta de pe Calea Lugojului s-a ”reabilitat”, printr-o reconstruire, fără avizul Direcției de Disciplină a Construcțiilor. Autorizația semnată de Dan Diaconu, la cererea lui Nicolae Robu (ultimul neapărând pe documente), era deja expirată, dar oricum nu întrunea elementele legale. Ziua fatidică, de 17 septembrie 2017, avea să-l găsească pe tânărul Vlad….sub poarta care s-a prăbușit pe el, poarta fiind o eroare a administrației Robu.

Nimeni nu este pedepsit. O Justiție fără milă, fără ochi, un Parchet de pe lângă Judecătoria Timișoara, condus la acea oră de procurorul Chivu, cu soțul angajat de Robu la Universitatea Politehnică, aveau să țină dosarul și să-l plimbe până la capătul dezastrului.

Acum, după ce s-a plimbat între PJT și PCAT, este trimis, hilar, în judecată, la Tribunalul Timiș. Acarul Păun? Da, există, o angajată din Primăria Timișoara! Procesul nu este gata. Vlad Baici nu mai este printre noi, familia lui Vlad….este distrusă, viața lor nu mai are sens. Nimeni nu răspunde pentru această viață furată? Chiar nimeni? Robu poate dormi liniștit? Dan Diaconu poate dormi liniștit? Dar șirul de personaje din istoria acestei drame?

Câtă perfidie, în plină campanie electorală niciunul din vinovați nu transmite un mesaj de compasiune! Niciunul din cei care ”curăță cadavre” nu regretă?

Ei, toți uită de plata divină.

Comentarii

comentarii