Timișoara. 17 decembrie 1989. Seara. O vizită aparent banală între vecini se transformă într-un coșmar cu urmări grave. Frica începe să pună stăpânire pe oameni, iar acțiunile lor nu au o logică anume, ci au la bază supraviețuirea. Oricine poate reprezenta un pericol. Nu mai poți avea încredere în foarte multă lume, iar acest fapt duce la izolare sau, dimpotrivă, la bănuiala că fiecare om ascunde ceva.
Spectacolul 17TM 1989 va avea loc, luni 16 decembrie, de la ora 16.00, la Memorialul Revoluției din Timișoara.
Distribuția: Jacqueline Kohl, Otniel Floruț, Rareș Rusan, Răzvan Săbiescu, Ernest Slach. Text: Rareș Rusan. Regia: devised. Afiș: Larisa Biriescu.
Intrarea liberă!
De asemenea, după doua zile, miercuri 18 decembrie, de la ora 17.30, tot la Memorialul Revoluției din Timișoara, va avea loc spectacolul Zile roșii, nopți albe, organizat împreună cu Teatrul Portabil.
Zile roșii, nopți albe este un spectacol de teatru-labirint bazat pe un text dramatic inspirat din mărturiile răniților, a rudelor morților și a celor care au fost în prima linie a revoltei anticomuniste din decembrie ’89. Labirintul și documentarul se împletesc în încăperile adesea claustrante și sumbre ale Memorialului Revoluției, de pe str. Oituz, nr. 2B, unde spectatorii îi vor însoți pe actori de la o scenă la alta, urmărind succesiunea evenimentelor din decembrie.
Spectacolul este realizat sub îndrumarea regizorală a lui Mihai Lungeanu, de patru ori laureat cu premiul UNITER. El se adresează în principal elevilor de liceu, cărora li se oferă ocazia să cunoască nu doar la nivel intelectual, ci și afectiv, ce a însemnat Revoluția anticomunistă din Timișoara.
Distribuția: Raluca Grumăzescu, Alina Fabri, Răzvan Munteanu, Rareș Rusan, Alexandru Hîncu, Ernest Slach, Vlad Ilie, Vlad Todea, Alexandru Maniu și Matei Vișan. Un text de Alexandru Maniu, bazat pe mărturiile participanților la Revoluția din Decembrie 1989 de la Timișoara.