Acasă Actualitate 170 de noi locuri în creşe din Timișoara

170 de noi locuri în creşe din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Numărul de locuri pentru micuţii care trebuie să meargă la creşele din Timişoara este insuficient, ceea ce impune amenajarea şi construcţia unor noi astfel de edificii.

Problema este serioasă, 646 de cereri au fost depuse până acum pentru înscrierea în creşe, ceea ce reprezintă, potrivit datelor, o creştere a numărului de solicitări pentru înscrierea copiilor la creşe, în etapa cererilor de intenţie din luna mai. Dar etapa de înscriere propriu-zisă este în derulare.

Faţă de numărul limitat de locuri (205, în 13 unităţi) s-au intensificat demersurile municipalităţii pentru realizarea de noi creşe, care fie au fost extinse prin supraînălţare, fie se mai construiesc altele noi.

La capitolul Unităţi realizate prin reamenajare cu fonduri de la bugetul local, care vor fi redate circuitului funcţional, odată cu începerea anului şcolar 2017 – 2018, cu destinaţia creşe, acum se trage de zor: se reabilitează şi amenajează spaţiile nefolosite de la Grădiniţa cu program prelungit PP 37 din Calea Aradului nr. 38 pentru o nouă creşă (valoarea estimată a lucrărilor fiind 175.000 lei fără TVA); se reabilitează şi amenajează spaţiile nefolosite de la Grădiniţa cu program normal PN7 din zona Pieţei Nicolae Bălcescu, strada Independenţei nr. 18 pentru o nouă creşă (valoarea estimată a lucrărilor fiind de 110.000 lei fără TVA); şi se refuncţionalizează şi amenajează spaţiile nefolosite din incinta Grădiniţei cu program prelungit PP 27 de pe str. Brânduşei nr. 15  în spaţii pentru creşă (valoarea estimată este de 140.000 lei fără TVA).

„În total vor fi 170 de noi locuri în creşe realizate în acest an cu fonduri de la bugetul local”, anunţă primarul Nicolae Robu.

La capitolul de Realizarea de construcţii noi tip creşă cu fonduri de la Uniunea Europeană, primăria a analizat necesitatea înfiinţării a două creşe, una în zona de nord a oraşului şi una în zona de sud a oraşului, ambele fiind construcţii noi.

Au fost identificate 3 terenuri, în I.I. de la Brad nr. 1/E, strada Prahova nr. 12 şi un teren de 8.000 mp pe strada Bogdăneştilor. S-a mai avut în vedere un teren pe strada N.D. Cocea, dar care deocamdată nu este dezmembrat.

De asemenea, au mai fost identificate şi 2 grădiniţe care pot fi transformate în creşe: cea de pe strada Ţebea nr.12 (Blaşcovici) şi fosta şcoală/ grădiniţă din zona Freidorf.

Biroul Proiecte Diverse va demara realizarea documentaţiei pentru achiziţia serviciului de proiectare a noii construcţii în Calea Lipovei, urmând să fie decisă locaţia celei de-a doua construcţii. Finanţarea se va face prin POR.

Costul estimativ al construcţiei unei creşe noi este de aproximativ 2 milioane de euro (alocarea pentru Timişoara este de 3,5 milioane de euro).

Comentarii

comentarii