Acasă Economic 1,74 milioane de lei pentru Polul de Creştere Timişoara

1,74 milioane de lei pentru Polul de Creştere Timişoara

547
DISTRIBUIȚI

Agenţia pentru Dezvoltare Regională, în calitate de beneficiar, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Sprijin pentru coordonarea implementării Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara”. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică 2007 – 2013, având o durată de implementare de 37 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 1.745.831,72 lei, dintre care 1.320.393,5 lei reprezintă valoarea finanţării nerambursabile a proiectului. Prin acest proiect se asigură coordonarea Planului Integrat de Dezvoltare (PID) aferent Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), alcătuită la nivelul polului de creştere Timişoara.
Asociaţia are ca scop cooperarea între unităţile administrativ – teritoriale membre, pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice. Obiectivul general al asociaţiei este creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă în Polul de Creştere Timişoara, prin reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciilor urbane, inclusiv a serviciilor sociale, precum şi prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor şi a antreprenoriatului. Din punct de vedere teritorial – administrativ, Polul de Creştere Timişoara cuprinde un centru urban, Municipiul Timişoara, şi arealul său de influenţă, respectiv 14 unităţi administrativ – teritoriale rurale: Becicherecu Mic, Bucovăţ, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moşniţa Nouă, Orţişoara, Pişchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sînmihaiu Român, Şag. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară alcătuită la nivelul polului de creştere cuprinde de asemenea Consiliul Judeţean Timiş.

Comentarii

comentarii