Conform datelor oficiale, în Revoluția din Decembrie 1989 de la Timișoara, au fost ucise 113 persoane de către forțele de represiune ceaușiste. Cele mai multe au fost împuşcate în 17 decembrie – 62 de persoane, iar în 18 decembrie – cinci. Multe au fost împușcate după data de 22, unele au rămas neidentificate.
În 18 decembrie, țara era izolată. Graniţele fuseseră închise, pe străzile din Timișoara erau confruntări mari și se trăgea cu gloanțe reale. Și tot în ziua de luni, 18 decembrie 1989, a avut loc cumplita „operațiune Trandafirul”, când cele aproximativ 40 de cadavre din morga spitalului Timişoara au fost furate, încărcate într-o maşină frigorifică şi transportate la Bucureşti, incinerate apoi la crematoriul „Cenuşa” în noaptea de 19 spre 20 decembrie 1989. Cenuşa lor a fost aruncată în canal de cei care încercau să şteargă urmele crimelor.
Cercetătorii de la Muzeul Național al Banatului Timișoara au făcut o prezentare succintă a evenimentelor din 18 decembrie 1989 de la Timișoara:
“Început de săptămână. Trist. Lumea nu lucrează. Clica dictatorială trece la contraatac: huligani, spărgători, hoţi, fanatici religioşi, trădători, beţivi… Nu este voie să se circule, după ora 23. Nu este voie să se adune mai mult de trei persoane. Disciplină. Posturile străine, tot ştiri de rutină. Nimic? Şi totuşi…” (“Timişoara”, nr. 34 /1990).
Oamenii îşi cereau morţii, răniţii şi arestaţii. Oraşul era practic ocupat de trupe opresoare ce formau cordoane sau circulau în patrule conduse de ofiţeri de interne îmbrăcaţi civil, înarmaţi. Piaţa Dacia era blocată, ca şi “Judeţeana de partid”. În aceeaşi situaţie se aflau Întreprinderea de Reţele Electrice, Piaţa Libertăţii, Piaţa Maria şi Primăria oraşului.
Şoselele de acces în oraş erau blocate.
“[…] Tot în 18 decembrie aveam să văd primele străzi interzise. Metodic, cum numai în filmele despre ocupaţia germană în Europa văzusem, multe din străzile centrale ale oraşului – îndeosebi cele care duceau spre scuaruri – erau barate de şiruri de militari în spatele cărora se grupau şi se agitau ofiţeri descumpăniţi. Se interzisese şi accesul pe anumite trotuare”.
Telefoanele au fost ocupate de specialiştii securităţii, inclusiv trupe. Problemele care se puneau se refereau la controlul traficului, respectiv la izolarea pe relaţia interurbană, cea internaţională fiind la acea dată deservită manual, deci sub control. (Mihai Haidău, O enigmă care împlineşte şapte ani)
În cursul zilelor de luni şi marţi, centrul de greutate al revoluţiei s-a mutat treptat în marile fabrici ale oraşului, în colectivele puternice de muncitori. La fabrica “Electromotor,” muncitorii au intrat în grevă, situaţie semnalată şi în alte întreprinderi din oraş.
Practic încă de duminică seara, o dată cu primele gloanţe trase, Partidul Comunist Român din Timişoara era lichidat ca formaţie politică. Un proces similar de decantare a opţiunilor naţionale, umane şi politice s-a petrecut şi în armată. De aceea, soldaţii încep să fie dublaţi de securişti, modalitate ce devine evidentă luni, la lumina zilei.
Spre seara zilei de 18, oamenii încep să iasă din blocurile de locuinţe şi de pe străzile adiacente. Pe strada Albac, un grup de adolescenţi şi tineri, înarmaţi cu bâte şi pietre, opresc cu forţa maşinile ce trec şi cer şoferilor câte un litru de benzină. Cu excepţia unuia, care încearcă să fugă, ceilalţi dau benzină benevol.
Se scandează “Jos Ceauşescu!”, “Libertate!”. Apar trupe opresoare, soldaţi de vârstă incertă şi securişti în ţinută civilă. De la un megafon de mână se ordonă lumii să plece acasă. Se trage o rafală în aer, dar oamenii rămân neclintiţi. Apare un autoturism Dacia alb, din care coboară trei civili ce trag în oameni şi apoi fug cu maşina. Se trage intens în oameni, în zona Alimentarei şi a librăriei de pe Calea Girocului, spre ferestrele blocurilor şi în casele scărilor, pe străzile laterale Lidia, Albac, Naturii. Se înregistreză morţi şi răniţi. Mulţi dintre răniţi evită să meargă la spital de teamă că vor fi arestaţi şi anchetaţi acolo de securişti. Unii credeau că vor fi omorâţi.
- Jurebie descrie într-unul din primele numere ale ziarului “Dreptatea” (februarie 1990), cartierul Girocului ca fiind un cartier “neînfricat, unde, în ciocnirile cu populaţia, s-a tras în oricine: de la copii – la bătrâni şi femei. Aici poporul a imobilizat şi distrus patru tancuri, introducând căngi în şenile, iar în luptele purtate au murit mulţi de ambele părţi. Oare aceste acte de un curaj nebun să fi speriat tiranii şi să îi fi dat încredere generalului Milea în fapta sa hotărâtă? Ştia pentru cine şi pentru ce o face, înfrăţindu-se în eternitate cu martirul lor”. Acelaşi jurnalist face aprecierea că luni, 18 decembrie, “setea de sânge a asasinilor era nepotolită. Sânge, cât mai mult sânge nevinovat.” – arată cercetătorii de la Muzeul Național al Banatului Timișoara, duminică 18 decembrie 2022.
