Acasă Actualitate 19 ani de existenţă pentru alcoolici din Timişoara

19 ani de existenţă pentru alcoolici din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Alcolicii AnonimiAlcolicii Anonimi din Timişoara au sărbătorit 19 ani de la înfinţarea grupului cu cafea, suc şi rugăciuni. La acest eveniment aniversar au participat mai mulţi reprezentanţi ai grupurilor AA din România. Cu această ocazie membrii organizaţiei din Timişoara au vrut să tragă şi un semnal de alarmă. Asta pentru că în ultima vreme tot mai mulţi tineri încep să consume alcool fără să ştie care sunt riscurile la care se expun. Tocmai de aceea aceştia au prezentat pe scurt câteva din experienţele pe care le-au avut atunci când consumau alcool.Traian unul dintre cei mai vechi membri ai grupului Alcolicilor Anonimi spune că atunci când s-a apucat să consume alcool nu credea că va fi învins de către acesta. Într-un final după ce a avut probleme la locul de muncă, certuri cu soţia şi cu prietenii a hotărât să renunţe definitiv la licoarea lui Bahus. Alţi timişoreni care fac parte din grupul alcolicilor de mai puţină vreme spun că dimineaţa când se trezeau consumau alcool aclaşi lucru se întâmpla  la prânz şi dupămasa când încă erau la serviciu. Mulţi dintre ei au rămas şi fără loc de muncă din cauza acestui viciu. Exact în momentul când erau la marginea prăpastiei au aflat de grupul Alcoliciilor Anonimi care a reuşit să-i aducă pe linia de plutire. Membrii grupului AA spun că au şi un test sub formă de întrebări pentru ai identifica pe cei care au probleme cu alcoolul.
1. Pierdeţi timp de la serviciu din cauza băutului?
2. Sunteţi nefericit în viaţa de familie din cauza băutului?
3. Beţi pentru că sunteţi timid?
4. Băutul vă afectează reputaţia?
5. Aţi simţit vreodată remuşcări după ce aţi baut?
6. Aţi intrat în dificultăţi financiare ca rezultat al băutului?
7. Cautaţi o companie de joasă speţă sau un mediu inferior atunci când beţi?
8. Neglijaţi bunăstarea familiei din cauza băutului?
9. V-a scăzut ambiţia de când beţi?
10. Aveţi o poftă irezistibilă de a bea la anumite ore din zi?
11. Vă trebuie băutură a doua zi după beţie?
12. Aveţi insomnii din cauza băutului?
13. V-a scăzut randamentul de când beţi?
14. Vă ameninţă băutul serviciul sau afacerile?
15. Beţi ca să scapaţi de griji sau necazuri?
16. Beţi de unul singur?
17. Aţi avut vreodată o pierdere completă de memorie ca rezultat al băutului?
18. Aţi urmat vreodată un tratament împotriva băutului?
19. Beţi ca să vă câştigaţi încrederea de sine?
20. Aţi fost vreodată internat sau închis din motive de ebrietate?
Rezultatul se stabileşte astfel: dacă aţi rţspuns cu da la una dintre aceste întrebări, este un avertisment clar că s-ar putea să fiţi alcoolic. Daca aţi răspuns cu da la două întrebări, aveţi toate şansele sî fiţi alcoolic. Dacă aţi răspuns cu da la trei sau mai multe întrebări, sunteţi – cu siguranţă – alcoholic.Membrii grupului Alcoolicilor Anonimi pot fi contactaţi pe site-ul www.alcooliciianonimi.ro

Comentarii

comentarii