Acasă Actualitate 20 de ani de învățământ la distanță, în Universitatea Politehnica Timișoara

20 de ani de învățământ la distanță, în Universitatea Politehnica Timișoara

DISTRIBUIȚI

Universitatea Politehnica Timișoara, Centrul de ID/IFR și e-Learning au deosebita plăcere de a invita studenții, cadrele didactice și colaboratorii la aniversarea a 20 de ani de învățământ la distanță, de la înființarea Centrului de ID/IFR și e-Learning – CeL, (denumirea inițială Centrul Regional de Studii în Învățământ la Distanță – CSID) care va avea loc în 5 – 6 Octombrie 2018 la Timișoara.

Cu această ocazie echipa CeL invită foșții studenți să participe sâmbătă, 6 octombrie 2018, între orele 10 – 16, la petrecerea asbolvenților de la învățământ la distanță – CeL Alumni Party, în Centrul de Conferințe al UPT din Bul. Vasile Pârvan No. 2, Timișoara. Acest eveniment inedit dorește să reunească toate generațiile de absolvenți în IF, indiferent de anul absolvirii, ca o bună ocazie pentru ei de a se reîntâlni și a depăna frumoasele amintiri din perioada studenției.

La eveniment sunt aşteptate să participe toate promoțiile de la toate cele patru specializări: Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații (fost Tehnologii Audio-Video și Multimedia), Informatică, Comunicare și Relații Publice, Tehnologia Construcțiilor de Mașini.

Studenți din toată țara au absolvit cursurile CeL. Unii sunt din Timișoara, alții au străbătut România din celălalt capăt al ei. Absolvenții sunt parte din sufletul oricărei instituții de învățământ, ei contribuie la consolidarea și clădirea viitorului CeL. Prieteniile care dăinuie, cunoștințele și învățămintele deprinse, frumusețea orașului, dar și căldura cadrelor didactice și ale personalului administrativ sunt câteva dintre motivele pentru care echipa CeL este convinsă că le veți fi alături. Prietenia, buna-dispoziție și amintirile frumoase sunt ținta acestui eveniment.

CeL a fost înființat în 1998, ca și Centrul de Studii în Învățământ la Distanță în cadrul programului Phare Multi-Country, cu scopul de integrare funcțională în rețeaua trans-regională de centre de studii în învățământ deschis la distanță din Europa Centrală și de Est. În acești 20 de ani, CeL a inițiat, promovat și gestionat învățământul la distanță în universitate, crearea și gestionarea Campusului Virtual al UPT și a dezvoltat activități de cercetare și dezvoltare în eLearning și blended learning, mobile learning, a resurselor educaționale deschise (OER), a educației deschise, în dezvoltarea UniCampus ca primul MOOC (Massive Open Online Courses) universitar din România pentru cursuri online, gratuite și deschise.

Absolvenții sunt rugați să contacteze echipa CeL pentru a confirma intenția de a participa la această petrecere sau pentru orice informații legate de acest subiect la https://elearning.upt.ro/invitatie-absolventi-cel/n-32-70-245/d  sau tel 0256 403300. Website CeL: https://elearning.upt.roFacebook:  https://www.facebook.com/CIDUPTTwitter: http://twitter.com/elearning

Youtube  http://www.youtube.com/user/cidupt.

Contact: Centrul ID/IFR şi e-Learning, Bd. Vasile Pârvan, Nr. 2 B – Etaj IV, sala C406 Timișoara. www.elearning.upt.ro, tel: 0256 403300.

Comentarii

comentarii