Acasă Actualitate 20 de comunităţi cu risc cu 600 de copii, în Timiş

20 de comunităţi cu risc cu 600 de copii, în Timiş

269
DISTRIBUIȚI

Campanie de vaccinare a copiilor, în cadrul Săptămânii Europene a Vaccinării
Dintre localităţi amintim: Timişoara, Sânnicolau-Mare, Jimbolia, Măguri, Cărpiniş, Moşniţa Veche, Cenei, Comloşu Mare, Dudeştii Noi.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş desfăşoară, în perioada 21 – 30 aprilie, în cadrul Săptămânii Europene a Vaccinării, aflate anul acesta la a III -a ediţie, activităţi de promovare a beneficiilor vaccinării şi va efectua vaccinarea copiilor restanţieri la grupa 0-7 ani, cu vaccin DT şi VPOT, în colectivităţile defavorizate şi în zone rurale cu acoperire vaccinală mai scăzută.
“Campania, realizată sub coordonarea Ministerului Sănătăţii, are ca obiective creşterea conştientizării factorilor de decizie asupra importanţei vaccinărilor, în vederea mobilizării resurselor locale şi a dezvoltării unei strategii pe termen lung pentru grupurile defavorizate, creşterea conştientizării populaţiei, creşterea numărului de copii vaccinaţi, în special a celor sub 3 ani, îmbunătăţirea calităţii serviciilor de vaccinare furnizate de către medicii de familie şi îmbunătăţirea comunicării şi accesului în comunităţi a asistentelor medicale comunitare şi a mediatorilor sanitari şi angajarea cadrelor medicale, a persoanelor cu putere de decizie şi a mass-media în dezbateri publice asupra dreptului fiecărui copil la vaccinare”, a precizat dr.
Viorica Dumitru, director executiv adjunct al DSP Timiş.
Astfel, în judeţul Timiş, au fost catagrafiaţi un număr de 600 de copii şi au fost identificate 20 de comunităţi cu risc.
În perioada 27-30 aprilie, medicii de la DSP Timiş, împreună cu medicii de familie, vor efectua la cabinetele acestora vaccinarea copiilor catagrafiaţi, din localităţile Timişoara, Sânnicolau-Mare, Jimbolia, Măguri, Cărpiniş, Moşniţa Veche, Cenei, Comloşu Mare, Dudeştii Noi etc.
Odată cu administrarea vaccinului, părinţii vor fi consiliaţi cu privire la beneficiile imunizării prin vaccinare şi vor primi materiale promoţionale. Mai multe informaţii pe http://promovare.dsptimis.ro.

Comentarii

comentarii