Acasă Cultura În 2018, Aquatim va introduce fostele stații de tratare și epurare a...

În 2018, Aquatim va introduce fostele stații de tratare și epurare a apei în circuitul TM2021

DISTRIBUIȚI

2018 a fost declarat Anul European al Patrimoniului Cultural, iar activitățile dedicate descoperirii și explorării acestui patrimoniu, atât de către publicul larg, cât și de către profesioniști, sunt numeroase și diverse. Prin urmare, inițiativele și proiectele Aquatim ce vizează o serie de clădiri industriale aflate în administrarea sa se aliniază acestui scop.

Loredana Leordean, purtător de cuvânt Aquatim, a explicat că una dintre aceste clădiri este fosta Uzină de Apă Industrială, construită în 1916 și aflată în conservare din 2006. În stare bună, cu utilajele originale păstrate, clădirea a fost amenajată în 2017 pentru a permite accesul publicului. În spațiul verde, ce aparține fostei uzine, a fost construit un centru educațional în aer liber, pentru copii între 5 și 12 ani, dornici să învețe cât mai multe despre apă, într-un mod cât mai distractiv cu putință. Centrul va fi deschis din primăvară până în toamnă, iar clădirea vechii uzine va putea fi vizitată în aceeași perioadă.

Timișorenii vor putea intra în atmosfera de adevărată „capsulă în timp” a sălii mașinilor și vor afla povestea apei industriale din Timișoara, o istorie pierdută și astfel regăsită. Raportarea la istoria locală, la „rădăcini”, conștientizarea publicului asupra valorii patrimoniului, ca parte a identității culturale și a responsabilității ce revine comunității pentru păstrarea sa, este unul dintre argumentele cheie cu care proiectul a fost înscris, în toamna anului trecut, în cursa Premiilor Europa Nostra, cea mai înaltă distincție europeană în domeniul patrimoniului.

Un expert independent, numit de organizatori, a făcut recent o vizită Uzinei de Apă Industrială, pentru evaluarea candidaturii. Rezultatele jurizării vor fi comunicate în luna aprilie, iar premiile se vor decerna în luna mai. 30 de realizări deosebite din domeniul patrimoniului european vor fi premiate, în cadrul a patru categorii – conservare, cercetare, organizații și profesioniști dedicați domeniului și educație și conștientizare – cea din urmă fiind cea vizată de proiectul timișorean.

Tot la început de an, Aquatim a înscris două clădiri de patrimoniu industrial în apelul național de proiecte lansat de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) pentru atribuirea logo-ului „Anul European al Patrimoniului Cultural”. Este vorba de Uzina de Apă Industrială de pe strada Frederic Mistral și Uzina veche de Apă din Timișoara, de pe Calea Urseni. Ambele clădiri au fost proiectate de Laszlo Szekely și aparțin stilului Secession. Activități educative și culturale, pentru un public cu preponderență tânăr, sunt planificate în primăvara acestui an în aceste clădiri.

Aceste activități vin în pregătirea unui proiect amplu al societății Aquatim de reintroducere a fostelor stații de tratare și epurare într-un circuit cultural și educațional, în contextul câștigării titlului de Capitală Culturală a Europei în 2021. Cele două uzine vechi de apă și stația de epurare, situate în diferite locuri ale orașului, au o istorie de peste 100 de ani. Deși nefuncționale, ele se află într-o stare bună de conservare (atât clădirile, cât și spațiile verzi din jurul lor), iar ideea Aquatim de reintegrare a acestor spații industriale în peisajul urban este de a le reda comunității prin înființarea unui Muzeu al Apei.

Logo-ul „Anul European al Patrimoniului Cultural” va fi atribuit acelor proiecte care se înscriu în obiectivele şi priorităţile Anului European al Patrimoniului Cultural în cadrul căruia sunt promovate, în parteneriat cu Consiliul Europei, UNESCO şi alte organizații de impact din domeniu – zece iniţiative majore, conturate în jurul a patru obiective: angajament, sustenabilitate, protejare inovaţie, după cum se arată pe site-ul INP, coordonator naţional al Anului European al Patrimoniului Cultural în România – a conchis Loredana Leordean.

 

 

Comentarii

comentarii