Acasă Actualitate 21 de directori – zburaţi peste noapte din şcolile timişene

21 de directori – zburaţi peste noapte din şcolile timişene

DISTRIBUIȚI

PD-L Timiş, acuzat că vrea să controleze şcolile, înainte de prezidenţiale…

Maşinăria politică a PD-L dă peste cap ierarhia stabilită în şcoli de fostul inspector şcolar general de Timiş, social-democratul Aurelian  Sima. 21 de directori numiţi cu delegaţie de Sima, pe 1 septembrie, au aflat că nu mai au acces la birou. Ei au fost schimbaţi, în majoritatea cazurilor, cu foştii directori. „Nu sunt schimbări făcute pe linie de partid. Am schimbat directorii pentru că aveam libertatea să o fac. În Timiş, sunt 151 de directori cu delegaţii. Nu am de gând să-i schimb pe toţi. Măsura de schimbare a directorilor cu delegaţie este, din punct de vedere juridic, una armată”, spune Mariana Eftimie, recent numită în funcţia de inspector şcolar general de Timiş. Eftimie este consilier judeţean PDL. PSD Timişoara şi sindicaliştii din învăţământul timişean susţin la unison, însă, că schimbările au substrat politic.

Jihad în învăţământul timişean?

„Au declanşat jihadul în învăţământul timişean. Este un ordin, după modelul băsescian. Schimbările au, clar, substrat politic. PD-L vrea să controleze şcolile în preajma alegerilor”. Atacul deosebit de dur la adresa „controlului pe care PD-L încearcă, în preajma alegerilor prezidenţiale, să-l pună asupra şcolilor” a fost lansat de Sorin Ionescu, vicepreşedintele PSD Timişoara. Ionescu a fost schimbat recent din funcţia de inspector şcolar general adjunct şi trimis la catedra de la Colegiul Bănăţean. Trei directori au fost schimbaţi la Timişoara, este vorba de cei de la Liceul Alimentar, Liceul Sportiv şi Colegiul Tehnic de Vest. Şi opt comune din Timiş au directori generali sau adjuncţi noi. La Lovrin, Remetea Mare, Moraviţa sau Criciova, foştii directori au fost anunţaţi că şi-au pierdut postul. Cea mai masivă schimbare a avut, însă, loc la Lugoj. Aici au picat 10 directori, la Colegiul Brediceanu, Liceul Hasedu, Eftimie Murgu, Generală 1 şi trei grădiniţe.

„O să colorăm România după culorile partidelor de la guvernare”

Cel mai mare sindicat din învăţământul preuniversitar timişean, „Spiru Haret” este împotriva acestor schimbări de directori, venite peste noapte. „Acum, PD-L face exact acelaşi lucru ca toţi cei aflaţi cândva la putere. Pun directori pe bază de carnete de partid. Dacă mergem în acest ritm o să ajungem să colorăm România după culorile partidelor aflate la guvernare”,  susţine Virgil Popescu, liderul Sindicatului „Spiru Haret” Timiş. Partidul social democrat îşi acuză foştii parteneri de guvernare şi că ordinul de destituire al directorilor nu ar fi tocmai legal. „Chiar dacă au fost numiţi pe bază de delegaţie, pe ordin scria că este valabil până în septembrie 2010 sau până la organizarea unui nou concurs. Nici una dintre aceste cerinţe nu au fost împlinite”, mai spune Sorin Ionescu, vicepreşedintele PSD Timişoara. Fostul său coleg de inspectorat, actual inspector şcolar general adjunct, Marin Popescu susţine că schimbările au fost atent gândite şi nu s-a dat afară la voia întâmplării. „Mulţi dintre directori nu erau profesori în şcolile pe care le conduceau. Nu este normal să se întâmple aşa ceva. Am pus foştii directori în funcţii, pentru că ştiau exact cum să gestioneze unitatea de învăţământ”. Ultimul cap pe lista neagră a Inspectoratului Şcolar Timiş este directoarea generală de la Colegiul Brediceanu din Lugoj. Aici, deşi vrea să schimbe, conducerea IŞJ Timiş nu are deocamdată ce face. Directoarea şi-a câştigat postul prin concurs.

Comentarii

comentarii