Acasă Cultura ”21 de lecții pentru secolul XXI”, joi, ”La două bufnițe” Timișoara

”21 de lecții pentru secolul XXI”, joi, ”La două bufnițe” Timișoara

DISTRIBUIȚI

Joi, 22 august 2019, de la ora 18.30, la librăria independentă La două bufnițe, va avea loc super-lansare de carte și dezbatere BookTalk cu Manu Anghelescu despre extraordinara lucrare ”21 de lecții pentru secolul XXI”, de Yuval Noah Harari, editura Polirom, 2018.

Manu Anghelescu:

”În fascinația secolului vitezei, al consumului informațional instantaneu, a inteligenței artificiale și a biotehnologiei, ne putem pierde rapid orice noțiune a reperului social, moral, emoțional.

Posibil ca Sapiens, așa cum îl știm noi, sa dispară, îndreptându-se către transhumanism.

Iată un moment al istoriei în care avem nevoie de filtre cognitive ca de aer pentru a ne păstra integritatea umană. Și de data asta poate avem o șansă prin gândire, concentrare, atenție la termeni, simbolistică și detalii.

În acest context apar scrierile lui Yuval Noah Harari, istoric israelian și profesor la Universitatea din Ierusalim.

Examinând liberul arbitru, conștiința și inteligența, Yuval ia sistematic istoria omenirii prin cele trei cărți ale sale Homo Sapiens, Homo Deus și 21 de lecții pentru secolul 21.

Acest personaj fascinant (vegan activist și meditator Vipassana), Yuval pare să facă ceea ce propovăduiește: trăiește într-o comunitate de ferme individuale lângă Ierusalim, împreună cu soțul său și se retrage în fiecare an pentru 30 de zile de meditație, fără acces la rețele sociale sau media.

În ultima sa carte, 21 de lecții pentru secolul 21, publicată în 2018, Yuval se focusează explicit pe probleme contemporane legat de posibilele dispariții ale multor locuri de muncă datorită automatizării, problemele politice și jocurile marilor puteri, diferite de tot ce am cunoscut istoric până acum, impactul asupra mediului, aflat pe ultima sută de metri în condițiile în care nu există o coordonare globală de salvare a ecosistemului, terorismul ca unealtă de manipulare și așa mai departe.

Și pentru că știm că te interesează direct viitorul omenirii, te invităm să iei parte la o sesiune de taifas intelectual, pentru a dezbate probleme globale. Sau cel puțin, ne adunăm la o discuție cu sens la ceai. Deși nu știm pentru cât timp vom avea apă pentru acel ceai.

“Oamenii au cu siguranță voință, dar ea nu vine gratis, pentru că de fapt nu tu într-un sine izolat decizi ce dorințe ai.

Fiecare decizie depinde de biologic, social, condiții personale pe care nu le poți determina în totalitate.

Pot alege ce mănânc, cu cine sa mă căsătoresc și cu cine să votez, dar aceste alegeri sunt determinate în mare parte de gene, biochimie, gen, familie, cultura din care provin și așa mai departe – deci nu eu mi-am ales nici familia, nici genele, nici cultura din care provin”.

Comentarii

comentarii