23 iulie 1456 este data strălucitei victorii de la Belgrad a lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului. Punctul de pornire a fost Timişoara.
În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l-a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic – unic – al lui Cristos”.
Despre contextul acelor ani, un fragment din cartea Neagu Djuvara, “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”:
„Cu câţiva ani înainte ca Iancu să înceapă lupta împotriva turcilor, în 1439, se ajunsese, după lungi negocieri la Conciliul convocat de Papa la Florenţa, la o înţelegere între catolici şi ortodocşii conduşi de Patriarhul de la Constantinopol şi de împăratul Ioan al VIII-lea Paleolog. S-a ajuns la o formulă de unire pentru a pune capăt schismei intervenite în 1054. Printre semnatari se afla şi mitropolitul Damian al Moldovei, iar împăratul bizantin, care nu mai avea decât o fâşie de pământ în jurul capitalei Constantinopol şi o vagă suzeranitate asupra despotatelor din Epir şi Moreea, îşi pusese mare nădejde în această unire, convins că va însemna începutul unei vaste coaliţii creştine împotriva turcilor. Dar, abia întors la Constantinopol, s-a izbit de o atât de înverşunată împotrivire a preoţimii, a călugărilor şi chiar a oamenilor de rând, încât Unirea de la Florenţa a rămas literă moartă. Mulţimea manifesta violent pe străzile oraşului, strigând: „Mai bine turbanul sultanului decât tiara papei!”.
Patrusprezece ani mai târziu, dorinţa i s-a împlinit cu asupra de măsură, când, după căderea cetăţii, sultanul Mehmed al II-lea a dat voie asediatorilor cuprinşi de furie să ucidă două zile la rând toată populaţia oraşului –scrie muzeulbanatului.ro.
Iancu crezuse şi el că Unirea de la Florenţa avea să dea un nou impuls ideii de cruciadă. El rămâne o figură de epopee, cunoscută şi în Occident. S-au scris chiar romane epice, în Spania, ca ecou al isprăvilor lui Iancu de Hunedoara în Balcani. S-a dovedit astfel de curând că el a fost modelul eroului unui roman de aventuri, foarte popular şi în Franţa până în veacul al XVIII-lea, şi intitulat „Tirant le Blanc” – le Blanc fiind o greşeală de copist pentru originalul „le Blac”, adică Valahul!
În 1456, Iancu reuşeşte să despresoare cetatea Belgradului – pe vremea aceea posesiune ungară –, asediată de Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului (1453), dar la scurt timp moare de ciumă.”
