Acasă Actualitate 25 de ani de informatică medicală, la Timişoara

25 de ani de informatică medicală, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

În urmă cu exact 25 de ani, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara devenea prima instituţie de învăţământ unde se preda un curs de informatică medicală. Dacă la început, informatica medicală era ceva cu totul nou în România şi cursul a fost unul opţional, din 1992, laboratorul s-a extins şi informatica medicală a devenit materie obligatorie pentru studenţii medicinişti din Timişoara.
Vineri, de la ora 12, în Amfiteatrul 1 de la Medicină II, primii coordonatori ai laboratorului îşi vor întâmpina oaspeţii pentru marea aniversare.
“A fost primul laborator de informatică medicală din România care exista într-o facultate.
În 1984, cu sprijinul rectorului de atunci, Gheorghe Băcanu, primii studenţi medicinişti au putut lua contact cu o disciplină cu totul nouă pentru ei.
Azi, cursul este obligatoriu, avem un laborator ultra modern şi opt cadre didactice îi învaţă pe studenţi informatică medicală”, spune profesorul doctor Gheorghe Mihalaş, coordonatorul laboratorului şi omul care a pus bazele informaticii medicale ca disciplină în România.

Comentarii

comentarii