Acasă Actualitate 2,5 milioane de euro pentru practica studenţilor de la Vest

2,5 milioane de euro pentru practica studenţilor de la Vest

DISTRIBUIȚI

Criza nu se simte deloc la Universitatea de Vest din Timişoara. Instituţia de învăţământ superior va investi, în următorii trei ani, peste 2,5 milioane de euro în practica pedagogică a studenţilor săi. Banii vor veni direct din fonduri europene şi sunt destinaţi exclusiv Departamentului de Pregătire Pedagogică a UVT. Condiţiile de practică în şcoli ale studenţilor de la Universitatea de Vest se vor schimba radical, este convins rectorul Ioan Talpoş. Până acum, banii de nimic, veniţi de la minister, transformau practica studenţilor într-un adevărat haos, din cauza numărului exagerat de practicanţi. Concret, pentru practica unui student, de la Bucureşti soseau exact 4,8 lei…

Practică studenţească la alte standarde

„Aceşti bani i-am câştigat prin competiţie, nu ne batem cu pumnul în piept, dar proiectul nostru a fost apreciat ca cel mai bun. Contractul a fost deja semnat şi va deveni operaţional din 1 februarie 2010”, spune rectorul Universităţii de Vest, Ioan Talpoş. Dacă, până acum, grupurile studenţeşti din Universitatea de Vest, care efectuau practica la şcolile din Timişoara, ajungeau şi până la 30 de persoane, totul se va schimba de la începutul lui februarie. „Vom avea grupri de maxim 10 studenţi, care vor participa la practică. Până acum, fondurile venite pentru practica studenţilor, de la minister, erau extrem de mici. Acum vom avea posibilitatea să facem o practică de cea mai înaltă calitate. Beneficii financiare vor exista şi pentru toţi profesorii implicaţi în practica pedagogică a studenţilor”, spune Ioan Talpoş. Un alt proiect uluitor al conducerii UVT preconizează terimarea până în 2013 a celui mai modern campus universitar din ţară. Investiţia, care se va finaliza cu facilităţi nebănuite pentru studenţii timişoreni costă în jur de 36 de milioane de euro. Proiectul prevede o piaţă a universităţii, cămine studenţeşti, alei pietonale, săli de sport, un bazin de înot, laboratoare şi parcări subterane, în zona Oituz.

Comentarii

comentarii