Acasă Actualitate 30 decembrie 1947, ziua în care România a fost strivită de bolşevici

30 decembrie 1947, ziua în care România a fost strivită de bolşevici

1299
DISTRIBUIȚI

Dincolo de foaia din calendar, data de 30 decembrie are conotaţiile politicii puterilor străine care au lăsat România pradă URSS, în anul 1947. A fost lovitura de stat, când Monarhia a fost strivită sub bocancii bolşevici, care şi-au proclamat republica lor, socialistă şi rusofilă. Care a distrus toate valorile Regatului României, care au ajuns în puşcării, au distrus democraţia şi au furat ţara, cu sprijinul celor care au servilismul în arborele genealogic.

Tânărul rege Mihai I a fost obligat să abdice şi să părăsească ţara, împreună cu mama sa, regina Elena.

 „Noi nu eram regalişti şi nici nu eram o familie bogată. Eram cinci copii la părinţi; aveau o bucată de pământ din care trăiam bine: aveam tot ce ne trebuia în casă, de la făină de grâu şi mălai până la ceapă, brânză, oi, aveam vaca noastră şi nu ne lipsea laptele din casă şi pâinea de pe masă. Fratele cel mare a reuşit să intre la Medicină în „47. Pe 30 decembrie 1947, când a abdicat regele, tata ne-a zis: „Schimbarea regelui, bucuria prostului. Nu e semn bun. După unguri (perioada de ocupaţie austro-ungară, n.r.), acum ne ocupă ruşii. O să înceapă alt război. Nu e de bine”. Şi nu a fost. În vara următoare, am dat admiterea pentru studii economice. Am fost „admis fără loc”, pentru că eram fiu de chiabur, iar locurile erau reţinute pentru „copiii de muncitori”. În vara următoare a urmat sora mea, care a avut aceeaşi soartă. Apoi, ceilalţi doi fraţi mai mici. ne era teamă să nu fie dat afară din facultate fratele cel mare, care era student la Medicină. Noi, ceilalţi, ne-am angajat şi ne-am făcut facultăţile la fără frecvenţă. Dar nu a fost doar această problemă în familia noastră. Părinţii au fost ameninţaţi să dea pământul de bunăvoie la colectiv. Ei au refuzat. Atunci, l-au luat pe tata cei de la primărie şi miliţie, l-au urcat într-o dubă şi l-au legat la ochi, ameninţându-l că-l duc să-l aresteze. L-au rotit prin sat aproape toată ziua, minţindu-l că sunt în drum spre Timişoara, unde va fi arestat. Între timp, acasă au venit doi bărbaţi de la percepţie şi au ameninţat-o pe mama să semneze că dă pământul, în caz contrar, tata urmând să fie arestat şi condamnat pentru răzvrătire. Unul o obliga pe mama, în bucătărie, să semneze, iar altul a urcat în podul casei de unde striga: „Ia te uită ce bogaţi sunt ăştia! E plin podul de mâncare”. Mama i-a spus celui ce-o obliga să semneze „Să nu vă atingeţi de mine sau de copii, că vă omor cu furca!”. Avea pe foc o oală cu apă fiartă în care opărea o găină. A luat oala cu apă şi cu pene de pe foc şi a aruncat-o peste cel care-i cerea să-şi dea pământul la colectiv. Ştiu că acela a reuşit să-şi ferească faţa şi a ieşit din casă, strigându-l pe cel din pod: „Vino, mai, că asta e nebună! M-a opărit!”. Şi au plecat. Noi plângeam, nu ştiam ce e cu tata. Spre seară a venit şi tata. Nu a semnat nimic. Eram împreună, dar calvarul nu s-a terminat. Au revenit, de această dată, cu vorba bună. Le promiseseră părinţilor că le vor da o casă în Timişoara (pe strada Pestalozzi, lângă podul mic dinspre Parcul Copiilor), dacă mama va accepta să devină preşedinta organizaţiei de femei, iar tata să lucreze pentru ei. Nu au cedat, au rămas în satul lor. Peste 1-2 ani, fraţii mei au început să aibă probleme la serviciu, sora mea nu se putea căsători cu un ofiţer, pentru că era fiică de chiabur şi atunci, cu puterile zdruncinate de hărţuirea neîncetată, părinţii au cedat şi şi-au dat pământul la colectiv. Dar în familia noastră nu am avut niciodată niciun membru de partid şi ajunseserăm să-l îndrăgim pe Regele Mihai mai mult decât atunci când aveam monarhia în ţară”. Este cutremurătoarea poveste a lui Gheorghe Aurel, pentru care 30 decembrie 1947 a reprezentat o cruntă lovitură dată destinului firesc al liniştitei sale familii, de către comunişti, ruşi, filo-ruşi, căpătuitori, trădători şi profitori care au călcat în picioare fiecare destin în parte şi laolaltă, România.

Au urmat aproape 42 de ani în care Moş Gerilă venea în fiecare an, pe 30 decembrie, decretată ziua naţională a României care devenise Populară, în 1947.

Comentarii

comentarii