Acasă Actualitate 31 mai – Ziua Mondială fără tutun

31 mai – Ziua Mondială fără tutun

DISTRIBUIȚI

Peste 6 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza unor afecțiuni asociate fumatului, iar cifrele arată că în 2030 numărul acestora va ajunge la 8 milioane. Mai mult, în fiecare an, se înregistrează peste 1,2 milioane de decese din cauza fumatului pasiv (expunerea nefumătorilor la fumul de tutun ambiental).

Practic, tutunul este singurul produs consumat legal care poate ucide.

Costul total al fumatului este de peste 1.400 miliarde de dolari, reprezentând echivalentul a 1,8% din produsul intern brut (PIB) anual al lumii. Un studiu realizat în 2018, în România, arată că peste 5 milioane de adulți consumă zilnic tutun sub orice formă. Majoritatea sunt bărbați. Peste 70 la sută dintre cei care s-au declarat fumători își aprind o țigară în primele 30 de minute de la trezire. Mai mult, patru din zece români, în vârstă de cel puțin 15 ani, au fumat 20 sau mai multe țigări pe zi.

Acestea sunt doar câteva dintre statisticile care arată cât de puternic este acest flagel.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că, la nivel global, numărul fumătorilor va crește de la 1,1 miliarde de fumători zilnic, în prezent, la 1,3 miliarde în 2025. De aceea, începând cu 1987, Organizația Mondială a Sănătății a decis declararea zilei de 31 mai drept Ziua Mondială fară Tutun. 

În acest context, in 2021, OMS lansează o campanie globală având sloganul „Câștigi renunțând”. Începutul campaniei a fost marcat de o provocare inițiată de Organizația Mondială a Sănătății pe WhatsApp și intitulată „Peste 100 de motive pentru a renunța la tutun”. Aceasta vine în sprijinul a milioane de fumători care au fost determinați să renunțe la tutun, în contextul pandemiei COVID-19.

“Pentru persoanele care renunță la fumat, beneficiile sunt resimțite foarte repede: după doar 20 de minute ritmul cardiac scade, după 12 ore, nivelul de monoxid de carbon ajunge la normal, iar în decurs de două până la 12 săptămâni, funcția pulmonară și circulația sângelui se îmbunătățesc. După 5 până la 15 ani, riscul de accident vascular cerebral este redus la cel al unui nefumător, iar după 10 ani, rata de deces prin cancer pulmonar se reduce la jumătate față de cea a unei persoane care continuă să fumeze. În plus, riscul bolilor cardiovasculare este comparabil cu al nefumătorilor la 15 ani de la renunțarea la fumat”, spune SL Dr. Monica Marc, Preşedintele Secţiunii de Tabacologie a Societăţii Române de Pneumologie, medic Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Campania inițiată de OMS își propune să contribuie la crearea unui mediu sănătos, care să descurajeze consumul de tutun, în contextul unor politici solide în acest sens. De asemenea, se are în vedere creșterea accesului pacienților la serviciile de sprijin în vederea renunțării la fumat.

În cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr Victor Babeș Timișoara funcționează un centru de consiliere pentru renunțarea la fumat. Cei care doresc să nu mai fumeze pot primi sfaturi de la consilieri specializați, dar și recomandări de tratament.

Comentarii

comentarii