Acasă Actualitate 32 de ani! Ziua porților deschise și slujbă religioasă, la Memorialul Revoluției...

32 de ani! Ziua porților deschise și slujbă religioasă, la Memorialul Revoluției Timișoara 

DISTRIBUIȚI

Memorialul Revoluției Timișoara organizează Ziua porților deschise 2021, în data de 16 decembrie, între orele 09,00 – 18,00, la sediul de pe strada Oituz nr. 2B.  

Cu acest prilej se primesc oaspeţi, revoluţionari, lideri politici, personalităţi de prim rang în vizită și pe cetățenii dornici să afle cât mai multe despre memorialul timișorean

La ora 10,00, tot la Memorialul Revoluției, la Capela Eroilor, va avea loc și o slujbă de pomenire în memoria martirilor care și-au pierdut viața în decembrie 1989 pentru libertate.

Tot în 16 decembrie, între orele 10,30 – 13,00, va fi organizat tradiționalul pelerinaj la monumentele din oraș dedicate eroilor martiri

Pelerinajul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar județean Timiș, Casa Corpului Didactic și 15 școli prezente la eveniment. 

Se vor depune coroane de flori. După momentul comemorativ, organizați pe ore și pe grupe, elevii însoțiți de cadre didactice, vor vizita expozițiile de la Memorialul Revoluției Timișoara.

În seara de 15 decembrie 1989, 20-30 de credincioși s-au adunat pe la ora 17.00 în Piata Maria, în fața bisericii reformate unde era pastor Laszlo Tokes, în încercarea de a-l susține.

Ei au fost pașnici. Agenții Securității îi supravegheau cu atenție. Mai târziu, în noapte, credincioșii s-au impraștiat. 

A doua zi, sâmbătă în 16 decembrie,  oamenii s-au strâns în număr mare, pe la ora 17.30, când au blocat și circulația tramvaielor, în Piața Maria.

Atunci ei au strigat pentru prima dată sloganuri anticomuniste Jos Ceaușescu! Libertate ! Vrem lumină! Vrem căldură! Vrem mâncare la copii!

Oamenii s-au strâns în coloană și s-au îndreptat către Comitetul Județean de Partid (clădirea prefecturii).

Au intervenit forțele de represiune: armata, pompierii, milițienii, securiștii și trupele de grăniceri. Au fost operate  primele arestări.

Comentarii

comentarii