Acasă Economic 4 destinații noi spre 3 țări din Europa, cu zbor direct din...

4 destinații noi spre 3 țări din Europa, cu zbor direct din Timișoara, începând din 4 august 2019

DISTRIBUIȚI

Așa cum a anunțat din luna ianuarie, începând cu a doua jumătate a anului, compania aeriană Wizz Air, alocă a treia aeronavă bazei de la aeroportul Timișoara și va deschide 4 destinații noi, cu zbor direct din Timișoara: Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nuremberg și Baden Baden (Germania). Toate destinațiile vor avea o frecvență de două ori pe săptămână.

 ”Prin introducerea celor 4 noi destinații se mărește zona europeană accesibilă direct din Timișoara și în același timp Banatul, Timișul și Timișoara – viitoare Capitală Culturală a Europei – au șanse sporite de a fi vizitate de turiști europeni. Alocarea celei de-a treia aeronave la baza din Timișoara înseamnă o creștere economică regională, mai multe locuri de muncă în economia locală și regiunea Banat, dar și mai multe oportunități de călătorie accesibile spre și dinspre Timișoara. Colaborarea aeroportului Timișoara cu compania aeriană este una foarte bună, dovada excelentei colaborări în interesul clienților noștri, pasagerii, este creșterea numărului de zboruri și destinații planificată pentru 2019 și 2020.”, a declarat directorul aeroportului Timișoara, Daniel Idolu.

 RUTE NOI WIZZ AIR DE LA TIMIȘOARA

Destinație   Zile de operare     Data de începere

Billund       duminică și joi     4 august 2019

Karlsruhe/Baden-Baden         duminică și joi     4 august 2019

Nuremberg marți și sâmbătă  6 august 2019

Doncaster/Sheffield       marți și sâmbătă  6 august 2019

Introducerea celor 4 noi destinații și suplimentarea zborurilor către alte destinații existente, va crește numărul zborurilor săptămânale efectuate de către compania aeriană Wizz Air pe Aeroportul Timișoara cu 18 curse, respectiv de la 44 la 62 de zboruri săptămânale. Astfel, din 4 august 2019, compania aeriană Wizz Air va opera 19 destinații cu zbor direct din Timișoara, cu legături în 7 țări europene (Anglia, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Spania), plus Israel.

Comentarii

comentarii