Acasă Actualitate 400 de semnături împotriva exploatării de la Roşia Montană

400 de semnături împotriva exploatării de la Roşia Montană

DISTRIBUIȚI

Dr. Olimpia Oprea (PNL Timiş), preşedintele Sindicatulului Medicilor „Materna”, din cadrul Maternităţii Odobescu Timişoara, a spus, miercuri, 14 septembrie, că sindicatul a adunat peste 400 de semnături împotriva declanşării acţiunilor de exploatare a aurului de la Roşia Montană.

„Documentul cu semnăturile va fi înmânat senatorului Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, joi, 15 septembrie, pentru a face o intervenţie în Parlamentul României. Mi-au cerut tabel, pentru a semna şi cei de la staţia de benzină de unde fac plinul la maşină”, a spus dr. Oprea.

Şi-au dat acordul medici, pesonal auxiliar, inclusiv pacientele internate în maternitate. De asemenea, au mai semnat o parte dintre cursanţii de la Academiei de Lobby şi Advocaci. Dr. Oprea s-a deplasat chiar în Ţara Moţilor şi a adunat semnături de la locuitori.

„Sunt născută în Ţara Moţilor (Brad-Hunedoara) şi, deşi sunt medic în Timişoara de peste 20 de ani, sufletul meu aparţine acestui ţinut minunat. Sufăr pentru că în Brad nu mai există Muzeul Aurului, în care erau expuse flori de mină şi aur nativ (între care un exponat deosebit era Şopârla de Aur). Mare păcat, copiii noştri nu se mai pot bucura să vadă aceste valori. Muzeul Aurului, respectiv clădirea în care funcţiona în centrul oraşului Brad, a fost cumpărată de un investitor privat în mod fraudulos, iar Primăria Brad se judecă de mai mulţi ani cu acesta (din păcate, fără succes). Cred că, pentru locuitorii din zonă, se pot găsi şi alte posibilităţi pentru reducerea şomajului (văd că principalul argument este crearea – pentru o scurtă perioadă – de noi locuri de muncă). Dar cu ce preţ aceste câteva locuri de muncă? Cu preţul bisericilor şi cimitirelor scufundate? Ca să nu mai vorbim de valoarea arheologică sau de contaminarea cu cianuri a zonei în amonte de oraşele Abrud şi Brad! Semnez din tot sufletul petiţia pentru Roşia Montana!”, este mesajul dr. Maria-Olimpia Oprea.

Detalii: http://www.rosiamontana.net/tabel-pentru-strangere-semnaturi-petitie.dochttp://www.rosiamontana.net/tabel-pentru-strangere-semnaturi-petitie.doc.

Comentarii

comentarii