Acasă Cultura 500 de ani de când a fost pictată icoana Maicii Domnului din...

500 de ani de când a fost pictată icoana Maicii Domnului din Parohia Măru, Caraș Severin

DISTRIBUIȚI

Icoana Maicii Domnului de la Măru din județul Caraș Severin făcătoare de minuni datează din anul 1520, când a fost pictată în Sfântul Munte Athos din Grecia.

Icoana a rămas în evlavia credincioşilor prin minunile pe care le-a făcut, salvând din primejdii satul şi tămăduind bolnavii care s-au închinat înaintea ei cu credinţă.

Există o tradiție ca icoana de la Măru să fie purtată în fiecare an în procesiune la sărbătoarea „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul” la hramul mănăstirii Poiana Mărului, din luna iunie.

Astfel, duminică, preasfințitul părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, a slujit în mijlocul comunității din Măru, județul Caraș Severin, pentru a marca un moment important din viața credincioșilor de aici.

Fiind pomeniți și Sfinții Părinții de la Sinodul al 7-lea Ecumenic, sinod la care s-a combătut doctrina ereziei iconoclaste și s-a restabilit cultul icoanelor, Părintele Episcop a ținut să scoată în evidență odorul de mare preț ce se află în Episcopia Caransebeșului.

„Este o aniversare frumoasă, un jubileu al acestei icoane care a binecuvântat mii și zeci de mii de credincioși. Este o icoană veche, socotită făcătoare de minuni, pentru că mulți s-au rugat în fața acestei icoane a Maicii Domnului și s-au tămăduit de neputințele sufletești și trupești.

Îi mulțumim Maicii Domnului pentru că ne-a chemat în această duminică a Sfinților Părinți de la sinodul al 7-lea ecumenic, aici la Măru, în această biserică frumoasă și importantă, permanent înnoită și împodobită”, a subliniat ierarhul.

Preasfințitul Lucian s-a rugat alături de credincioșii din această localitate de pe Valea Bistrei, săvârșind Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, marcând astfel cei 500 de ani de când icoana Maicii Domnului a fost pictată.

De asemenea, această bucurie duhovnicească a fost amplificată și de prezența icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Călugăra din județul Caraș-Severin, o icoană pictată în Muntele Athos, aproximativ în sec. 16.

„Icoanele sunt ferestre către Dumnezeu, către Împărăția Cerurilor și de aceea ele trebuie cinstite alături de Sfânta Evanghelie, de celelalte obiecte sfinte, de sfintele moaște și de sfinții care au bineplăcut lui Dumnezeu din veac.

Cinstea icoanei se ridică la cel care este zugrăvit pe ea. O preacinstim pe Maica Domnului căci ea ne ocrotește, este izvorul tămăduirii noastre și sub acoperământul ei fiind, suntem protejați, suntem într-o stare de binecuvântare și contemplare dacă stăm în permanență în rugăciune sub omoforul Maicii Domului”, a mai spus PS Lucian.

La sfintele rugăciuni au participat autorități locale, credincioșii din localitate printre care mulți copii și tineri îmbrăcați în costume populare. Sfânta Liturghie a fost înfrumusețată prin cântarea la strană a grupului psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Lucian a oferit un engolpion ce va fi pus la icoana Maicii Domnului de la Parohia Măru.

Comentarii

comentarii