Acasă Economic 530 de controale fiscale în primele cinci luni din 2010

530 de controale fiscale în primele cinci luni din 2010

DISTRIBUIȚI

În primele cinci luni ale anului 2010, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş au efectuat verificări la 530 de contribuabili persoane juridice. În urma controalelor efectuate, au fost atrase la bugetul general consolidat al statului sume suplimentare în valoare de 197.448,37 de mii de lei, din care, diferenţele de impozite, taxe şi contribuţii au fost în valoare de 123.910,73 de mii de lei, iar accesoriile aferente acestora au însumat 64.498,10 mii de lei. Sumele suplimentare atrase la bugetul statului, faţă de aceeaşi perioadă din anul 2009, sunt mai mari cu 84%. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 326 de amenzi contravenţionale (în sumă de 2.462 de mii de lei), 114 dintre acestea, cu un total de 203 mii de lei, au fost încasate în timpul controalelor. De asemenea, au fost efectuate confiscări de bunuri şi de sume, în valoare totală de 576 de mii de lei, şi a fost respinsă la rambursare TVA suma de 6.001 mii de lei. 35 de sesizări penale, pentru un prejudiciu estimat de 122.934 de mii de lei, au fost transmise organelor abilitate, în vederea continuării cercetărilor. Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat, cu precădere, contribuabilii care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum intermedierile în comerţul cu produse alimentare, băuturi şi tutun; transporturile urbane, suburbane şi metropolitane de călători; transporturile rutiere de mărfuri; comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor şi furajelor, precum şi al legumelor şi fructelor; intermedierile în comerţul cu produse diverse. De asemenea, o atenţie deosebită a fost acordată contribuabililor care au înregistrat pierderi în perioada 2005–2008, conducerea ANAF dispunând verificări la aceşti contribuabili. În urma inspecţiilor fiscale efectuate a fost diminuată pierderea fiscală cu suma de 52.313 mii de lei.
Principalele deficienţe constatate, care au condus la calcularea de obligaţii fiscale suplimentare, la aplicarea de amenzi contravenţionale şi, în unele cazuri, la întocmirea de sesizări penale, au fost sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor, nedeclararea veniturilor impozabile, întocmirea incompletă şi necorespunzătoare a actelor şi documentelor contabile, nefuncţionarea la sediul social declarat, înregistrarea în evidenţa contabilă de facturi fiscale emise de societăţi ”fantomă”, efectuarea de tranzacţii fictive. Acţiunile de control desfăşurate de inspectorii fiscali au vizat respectarea disciplinei financiar-fiscale, a normelor de comerţ, precum şi realitatea şi legalitatea operaţiunilor comerciale.
În perioada ianuarie-mai 2010, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş au efectuat verificări şi la 62 de persoane fizice. Inspecţiile fiscale au vizat, în primul rând, tranzacţiile imobiliare efectuate de unele persoane fizice, pentru care acestea datoreaza bugetului de stat taxă pe valoarea adaugată. Astfel, au fost stabilite sume suplimentare din impozite, taxe şi contribuţii pentru bugetul statului de 14.056 de mii de lei (din care, diferenţe de impozite, taxe şi contribuţii, în valoare de 8.842 de mii de lei, precum şi accesorii aferente acestora, în valoare de 5.199 de mii de lei). De menţionat faptul că sumele suplimentare atrase de la persoane fizice la bugetul statului au crescut de cinci ori, faţă de aceeaşi perioadă din anul 2009. Referitor la activitatea de control financiar, în lunile ianuarie-mai 2010, urmare celor 91 de acte de control încheiate, au fost stabilite diferenţe totale de natură bugetară, financiară şi fiscală în sumă de 71.774 de mii de lei. Au mai fost efectuate 30 de avizări de subvenţii şi transferuri de la bugetul de stat, pentru suma totală de 12.186,77 de mii de lei, şi a fost respinsă suma de 394,63 de mii de lei. Controlorii financiari au mai aplicat, pentru deficienţele constatate, 42 de amenzi contravenţionale, în sumă totală de 243 de mii de lei.
În perioada ianuarie-mai 2010, din cei 429 de contribuabili – persoane juridice – verificaţi, la un număr de 18 contribuabili au fost constatate condiţii pentru declararea acestora ca inactivi.

Comentarii

comentarii