Anul trecut evenimentul a avut loc în 23 septembrie, sub denumirea Festivalul Răchiei și al Zacuștii, cu demonstrații culinare pentru public – Zacusca Scriitorilor, Ceaunul Presei, Ceaunul Culinaria Banatica și Zacusca Bikerilor, totul cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.
”Ca și anul trecut, din poză – ce fain a fost și ce bucurie – vă aștept să fiți prieteni și bucătari din nou: bikeri, scriitori, presa locală, artiști, poeți, pirați și avântați, medici și grupuri de prieteni și Culinaria Banatica. Am și avem nevoie de voi pentru nebunia asta bună. Suntem noi cu noi și cu orașul nostru, noi suntem familia noastră”, explică Borco Ilin.
Totul va începe la ora 14.30 – 15.00.
”Îi vom avea pe tamburașii sârbi, deci va fi rupere de fâș printre ceaune. Tot acest timp va fi și Dan Negru din nou cu noi și cei de la NIGHTLOSERS, în concert de la ora 19.00. Vom amesteca toți împreuna la cele 7 ceaune. Pentru că vom găti în numele vieții. Adică – banii publicului donați pentru degustare vor merge la Asociația Oncologică ”Părintele Arsenie Boca” din Timișoara. Pentru că putem, pentru că vrem.
Publicul timișorean își va da măsura cu acest prilej – donația pentru o porție de mâncare e sub prețul unui pachet de țigări, cât îi lasă inima pe oameni – să vedem ce inimi avem.
Suntem noi cu noi și cu orașul nostru, noi suntem familia noastră. Să ne mai vedem acasă la noi, până mai ține treaba! Mă rog, fără semnul! Nu va ploua!”, mai atenționează Borco Ilin.
Comentarii
comentarii