Acasă Economic 7,26 milioane de lei pentru finalizarea pistei Aeroportului Timişoara

7,26 milioane de lei pentru finalizarea pistei Aeroportului Timişoara

518
DISTRIBUIȚI

Conform unui proiect de act normativ, bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) ar putea fi suplimentat din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului cu suma de 7,26 milioane de lei, banii fiind destinaţi pentru finalizarea lucrărilor la pista Aeroportului Timişoara.
Proiectul de act normativ propune suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pe anul 2009 cu suma de 7.264.000 lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, pentru Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia”. Suma va fi utilizată ca sursă de finanţare pentru lucrările de reparaţie la pista de decolare-aterizare aflată în domeniul public al statului şi concesionată Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Timişoara.
„În luna martie a anului 2009 s-a constatat producerea de exfolieri ale stratului asfaltic, ca urmare a solicitărilor mecanice determinate de rulajul aeronavelor la sol, datorate atât degradării în timp a caracteristicilor fizicochimice ale materialelor, cât şi condiţiilor meteo nefavorabile de-a lungul timpului (umiditate, temperaturi ridicate vara, respectiv temperaturi joase iarna). Aceste exfolieri prezentau un risc major în ceea ce priveşte siguranţa traficului aeroportuar, existând pericolul închiderii aeroportului, soluţie care ar fi produs perturbări majore în traficul aerian din ţara noastră”, se menţionează în proiectul de act normativ. Astfel, au fost necesare şi au fost demarate în regim de urgenţă lucrări de reparaţii curente ale pistei de decolare-aterizare în cursul anului 2009, constând din lucrări de frezare a stratului asfaltic, lucrări de reparaţii ale dalelor din beton (reparaţii de colţuri şi muchii rupte) şi recolmatarea rosturilor de contact şi de dilataţie dintre dalele de beton.
De asemenea, până în luna octombrie 2009 au fost executate lucrări de frezare a stratului asfaltic pe toată suprafaţa pistei: 157.500 mp, reparaţii şi recolmatări corespunzătoare suprafeţei de 82.500 mp. Pentru aceste lucrări, Aeroportul Traian Vuia a efectuat plăţi din venituri proprii în valoare de 1.789 mii lei.
„Pentru menţinerea pistei în parametrii corespunzători derulării în siguranţă a traficului aerian şi implicit desfăşurarea în bune condiţii a activităţii societăţii, este necesară finalizarea de urgenţă a lucrărilor de reparaţie la pista de decolare-aterizare. Restul de plată aferent lucrărilor de reparaţie este de aproximativ 7.264.000 lei, sumă pe care societatea nu o poate asigura din surse proprii.”, se arată în proiect.
Pista de decolare-aterizare a Aeroportului Timişoara a fost construită în anul 1953, având iniţial o lungime de 2.500 m şi lăţimea de 45 m. În anii 1978-1980 s-au realizat lucrări de modernizare şi extindere a aeroportului, printre care si extinderea pistei de decolare-aterizare cu 1.000 m, rezultând pista actuală de 3.500 m lungime şi 45 m lăţime (60 m lăţime cu tot cu acostamente). În intervalul 2000-2001 s-a executat suprafaţarea la rece a pistei de decolare-aterizare cu un strat rutier bituminos subţire, având un termen de garanţie a lucrărilor de 2 ani.

Comentarii

comentarii