Acasă Actualitate 75 de ani de la lăcrimarea Icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş

75 de ani de la lăcrimarea Icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş

DISTRIBUIȚI

Sfânta Liturghie a fost oficiată, în aer liber, de un sobor de preoţi, în frunte cu PS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj

Numeroşi credincioşi greco-catolici, romano-catolici şi ortodocşi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin au venit în pelerinaj, sâmbătă, la Biserica greco-catolică de la Scăiuş – localitate situată în judeţul Caraş-Severin, la 25 de kilometri de Lugoj – unde se află Icoana Maicii Sfinte cu Pruncul Isus în braţe, care a lăcrimat de două ori în anul 1934, la 30 septembrie şi 15 octombrie, fapt confirmat de 144 de declaraţii de la diferite persoane. Pelerinajul se organizează de două ori pe an: la 15 august, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, şi la sfârşitul lunii septembrie ori în prima sâmbătă a lunii octombrie, în apropierea datei la care s-a produs minunea. Sfânta Liturghie solemnă a fost oficiată în aer liber, la altarul special ridicat în urmă cu trei ani, de un sobor format din 15 preoţi, în frunte cu PS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, şi preotul paroh Ilie Iulian Hasciar, răspunsurile liturgice fiind date de corurile Greco-catolice din Lugoj, Reşiţa şi Deva. Icoana care a lăcrimat a fost expusă în stânga altarului, iar mulţimea de credincioşi a putut să se roage Maicii Domnului pentru nevoile sufleteşti şi trupeşti. În predica sa, P.On Ilie Marian Ştefănescu, protopopul greco-catolic de Reşiţa, a subliniat faptul că „Divinitatea a făcut un cadou oamenilor, la Scăiuş”, iar „Icoana de aici este un fel de Pieta: Maria îşi plânge fiul, care este prunc”, menţionând că „Testamentul lacrimilor este al bucuriei şi al speranţei”, dar şi că „Lacrimile Maicii Domnului arată că iubirea lui Dumnezeu este veşnică”. La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Alexandru Mesian, a sfinţit medalia jubiliară realizată pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la miracolul de la Scăiuş.
 

Comentarii

comentarii