Ziua de 8 martie are, ca zi festivă, un parcurs destul de controversat, de la ziua femeii comuniste, din Rusia, până la ziua femeii promotoare a drepturilor de șanse, în SUA. În România, s-a sărbătorit în vremea comuniștilor, dar a fost transferată, după revoluția din 1989, ca o zi de bucurie, pur și simplu.
Cred că dincolo de semnificațiile calendarelor comuniste sau occidentale, cel mai important este faptul că noi, oamenii, așteptăm ca cineva să spună ” Hei, azi este sărbătoare!”, și vai, ce repede ne bucurăm! Trebuie, oare, să fie o zi în care să ni se spună: ”Azi, sunteți frumoase și vesele!” sau ”Azi, mergem la o masă în oraș” sau ”La mulți ani, mama, soția, logodnica, prietena, colega… mea!”? Ce ar fi să ne proiectăm primăvara într-un ” 8 martie” permanent,
bărbații ar fi mai politicoși, mai atenți, am vorbi pe un ton mai delicat, nu s-ar mai trânti atâtea uși, șoferii, în trafic, ar fi mai zâmbitori. Toate acestea ar trebui să nu fie uitate în data de 9 martie…
Nu doresc să construiesc o retorică despre 8 martie. Ci una despre iubire și prețuire. Fără a ne prețui unii pe ceilalți, viețile noastre ar fi serbede. Doar persoanele egoiste, mâncare de viermele narcisismului și al autosuficienței, acelea sunt mulțumite, fără a prețui pe ceilalți. Ele consideră că li se cuvine. Mult, totul. Că totul în jurul lor se rotește numai și numai pentru creșterea lor. Se întâmplă în politică, în viața de fiecare zi, în noile medii de (non)comunicare, în grupuri, în organizații, în companii, oriunde. Lecția prețuirii este importantă. Valoroasă. Ne învață asta duhovnicii, prietenii, familia.
Urarea mea de 8 martie ar fi: ”Să ne prețuim!”. S-ar putea ca iubirea să nu dureze, dar prețuirea este legată de respect. De seriozitate.
O primăvară mai serioasă, mai caldă, mai deschizătoare de ceruri noi, poate asta ne-ar ajuta mai mult. Ura a devenit o piesă urâtă a vieții noastre. Se transmite non – stop pe toate canalele de comunicare. Ar fi bine să învățăm lecția detașării. E mai sănătos.
De 8 martie, un zâmbet!
