Acasă Economic 93 de firme vor primi peste 80 de milioane de euro pentru...

93 de firme vor primi peste 80 de milioane de euro pentru proiectele de investiţii POS CCE, aflate pe lista de rezervă

DISTRIBUIȚI

euroMinisterul Fondurilor Europene, coordonatorul activităţii Autorităţii de Management POS CCE, a anunţat că se va suplimenta bugetul apelului pentru proiectele de investiţii mari pentru IMM-uri.

Astfel, până la sfârşitul lunii iunie a.c. vor fi semnate toate contractele de finanţare pentru proiectele care au obţinut minimum 60 puncte, conform prevederilor Ghidului solicitantului, şi se află pe lista de rezervă aferentă operaţiunii “Sprijin financiar cu o valoare cuprinsă între 1.065.001 lei şi 6.375.000 lei acordat pentru investiţii pentru IMM”. “Până la sfârşitul acestei luni vor fi semnate cele 93 de proiecte de investiţii mari pentru IMM-uri, aflate pe lista de rezervă, proiecte cu o valoare totală nerambursabilă de peste 80 milioane de euro. Aceste proiecte sunt dintre cele depuse în luna august 2011, care au stat neevaluate până în vara anului 2013, când Ministerul Fondurilor Europene a pus la dispoziţia Autorităţii de Management POS CCE experţi din mediul privat. Procesul de evaluare a fost finalizat în luna decembrie 2013, iar contractarea a început în acest an. Până în prezent, în cadrul acestei operaţiuni au fost semnate deja 190 de contracte de finanţare cu o valoare totală nerambursabilă de aproximativ 190 milioane de euro. Suma suplimentară de 80 milioane de euro este destinată IMM-urilor deoarece reprezintă un sector important în economia noastră şi dorim să îmbunătătim situaţia macroeconomică a ţării noastre. Fac un apel către toate IMM-urile care se regăsesc pe Iista publicată pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene să depună toate documentele necesare pentru a semna contractele până la sfârşitul acestei luni, dată după care expiră schema de ajutor de stat”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Comentarii

comentarii