Acasă Actualitate A cerut 1.000 de euro şpagă

A cerut 1.000 de euro şpagă

DISTRIBUIȚI

Ion Buda, un cetăţean din Moldova Nouă, a fost prins în flagrant, în timp ce primea suma de 850 euro de la un concetăţean
Flagrantul a fost organizat şi realizat de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Caraş – Severin, sub directa coordonare a procurorului desemnat din cadrul Pachetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, cu sprijinul tehnic al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş – Severin. Din cercetări s-a stabilit faptul că Buda a pretins şi primit suma de bani pentru a interveni pe lângă lucrători ai poliţiei rutiere din cadrul Poliţiei Oraşului Moldova Nouă.  Pe 04 noiembrie a.c., O. N. a formulat un denunţ împotriva lui Ion Buda, întrucât acesta i-a pretins 850 de euro, în schimbul traficării influenţei pe lângă doi agenţi de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei oraşului Moldova Nouă, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile într-un dosar penal care i-a fost întocmit pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
Faţă de cel în cauză procurorul a dispus măsura reţinerii pe 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă (art. 257 C.P), urmând ca astăzi, 11 noiembrie a.c., să fie prezentat Tribunalului Caraş-Severin cu propunerea de arestare preventivă pe 29 de zile. Tribunalul Caraș-Severin a dispus arestarea preventivă a lui Ion Buda pentru 29 de zile, iar acesta a declarat recurs la Curtea de Apel Timiș. Până la pronunțarea recursului Buda rămâne în arestul IPJ CS.

 

Comentarii

comentarii