Acasă Cultura A fost ales Exponatul lunii ianuarie 2021, la Muzeul Național al Banatului...

A fost ales Exponatul lunii ianuarie 2021, la Muzeul Național al Banatului Timișoara

DISTRIBUIȚI

A fost ales Exponatul lunii ianuarie 2021, la Muzeul Național al Banatului Timișoara. Este vorba de Patine din oase de animale (metatarsiene de cal – Equus caballus și metacarpiene de vacă – Bos taurus).

Ionela Slejiuc și dr. Ștefana Cristea, muzeografii MNaB, au explicat: ”Iarna este unul dintre cele mai îndrăgite anotimpuri, adulții și copiii bucurându-se de săniuș, schi sau patinaj. Dar patinajul și săniile nu au reprezentat întotdeauna o modalitate de divertisment și nici nu au arătat ca cele de acum. Nu este nici un dubiu privind faptul că primele patine pentru gheață au fost realizate din oase de animale (mai ales cal și vacă, precum cele expuse) și erau legate de picioare cu ajutorul unor fâșii din piele, iar pentru a înainta, patinatorul se ajuta de o tijă din lemn.

Cercetătorii consideră că astfel de patine din oase puteau fi folosite și la sănii, diferența fiind reprezentată de modul de prindere, acestea prezentând de obicei orificii în suprafața posterioară a osului, pentru a permite fixarea piciorului saniei.

Cele mai vechi patine cunoscute până acum, au fost descoperite în zona unui lac din Elveția și datează din Epoca Bronzului (aproximativ 3000 î.e.n.), tot de atunci datând și patinele din oase descoperite în nordul Rusiei. Dar cum au apărut ele?

  1. Formenti (Universitatea Oxford) și A. Minetti (Universitatea Milano) realizează un studiu în care ajung la concluzia că patinele apar în Scandinavia și Țările de Jos, ca urmare a nevoii de a traversa marile lacuri înghețate, reducând astfel efortul și timpul depus pentru a vâna, pescui, transporta bunuri și chiar a comunica. Acest mijloc de locomoție a avut succes datorită eficacității sale, a costurilor scăzute, dar și a posibilității de a parcurge mai ușor distanțe mari.

În mod surprinzător, patinele confecționate din oase de animale rămân aproape neschimbate ca aspect din Epoca Bronzului și până la începutul perioadei moderne, în unele zone folosindu-se până în sec. al XVIII-lea sau chiar mai târziu. De aceea sunt dificil de datat, în lipsa contextului arheologic, prin metode nondistructive.

În colecțiile Muzeului Național al Banatului se găsesc mai multe astfel de patine dintre care cele mai timpurii, conform registrului de inventar, ar fi cele expuse acum, două dintre ele provenind de la Sânnicolau Mare și fiind notate ca datând din Neolitic, iar celelalte două, fără loc de descoperire, fiind notate ca datând, mai general, în preistorie.

Deși nu este exclusă complet această datare, lipsa unui context arheologic ne face să avem rezerve, fără a putea însă preciza o altă încadrare cronologică clară pe baza informațiilor de care dispunem (cum ar fi Evul Mediu, spre exemplu)”.

Foto: Ionela Slejiuc, dr Ștefana Cristea. Exponatul poate fi văzut pe parcursul lunii ianuarie, la etajul 1 al Bastionului Maria Theresia, de marți până duminică, în intervalul orar 10,00 – 18,00.

 

Comentarii

comentarii