Acasă Actualitate A fost confirmat primul deces al unui pacient din România infectat cu...

A fost confirmat primul deces al unui pacient din România infectat cu noul coronavirus. Bărbatul avea cancer în stadiu terminal

DISTRIBUIȚI

A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, avea cancer în stadiu terminal

”A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Este vorba de  pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiaşi şi transferat în aceeaşi dată la SCBI Craiova”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

 Pacientul avea afecţiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).

 În legătură cu gestionarea acestui caz  procurorii din Filiaşi au deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor după ce, în perioada 15-19 martie, membri ai conducerii spitalului din localitate şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, iar ca urmare bărbatul a răspândit infecţia cu coronavirus. În urma incidentului, 23 de cadre medicale sunt izolate la domiciliu, iar secţia de primiri urgenţe a fost închisă.

Comentarii

comentarii