Acasă Actualitate A fost depusă cererea pentru obținerea Autorizației de construcție pentru baza sportivă...

A fost depusă cererea pentru obținerea Autorizației de construcție pentru baza sportivă „Mircea cel Bătrân”

DISTRIBUIȚI

Viceprimarul Cosmin Tabără anunță că a fost depusă cererea pentru obținerea Autorizației de construcție pentru baza sportivă „Mircea cel Bătrân”.

”Au trecut 3 ani de când am demarat proiectul pentru modernizarea bazei sportive din zona de nord a Timișoarei, fosta arenă “Dacia”, una de care sportul timișorean are nevoie. Am parcurs următoarele etape: studiul de fezabilitate, demolarea tribunei, elaborarea temei de proiectare, scoaterea la licitație a caietului de sarcini. Proiectul tehnic și execuția lucrării au fost atribuite încă de anul trecut, cu toate avizele obținute”, spune Tabără.

Demolarea a fost realizată cu sprijinul oamenilor “constructivi” din Timișoara, care au elaborat proiectul și l-au donat primăriei.

”Acum, cerem autorizația de construcție și așteptăm ordinul de începere a execuției. Proiectul a ajuns în această fază datorită muncii colegilor din primărie și susținerii instituțiilor avizatoare: ISU, APM, DSP, și celelalte care au înțeles necesitatea unui efort comun pentru a realiza ceva constructiv pentru oraș.

Vreau să construim mereu mai mult pentru Timișoara! Orașul are nevoie de infrastructură și mă bucur că, în urma activității depuse, va câștiga o bază sportivă modernă, folosită de sportivi, elevi și timișoreni”, mai spune viceprimarul Timișoarei.

Baza sportivă va include un teren de fotbal în mărimi naturale, sintetic, tribună de aproape 500 locuri acoperite, patru culoare tartan alergare de 90 de metri, groapă de nisip, teren tartan de baschet, zonă pentru mișcare cu aparate specifice, vestiare și camere tehnice.

”Va fi locul destinat mișcării și performanței în zona de nord a orașului nostru!”, promite Cosmin Tabără.

Comentarii

comentarii