Acasă Actualitate A fost inaugurat un nou spaţiu de producţie

A fost inaugurat un nou spaţiu de producţie

487
DISTRIBUIȚI

La Lugoj
Investiţia a fost cofinanţată de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională
Firmele lugojene au început să acceseze fonduri europene. În prezenţa primarului Francisc Boldea şi a altor oficialităţi locale, firma „Valman Construct” şi-a inaugurat noul spaţiu de prestări servicii de construcţii şi producţie materiale de construcţie, cu o suprafaţă de 420 de metri pătraţi, realizat în cadrul proiectului „Start pentru succes – competitivitate şi profesionalism pe piaţa construcţiilor timişene prin standarde europene”. Proiectul, în valoare totală de 667.987 de lei, a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională. „În noul spaţiu de producţie, care a fost tehnologizat şi dotat la standarde europene, vom fabrica elemente prefabricate din beton – bolţari, pavele, borduri. Totodată, graţie acestui proiect, am reuşit crearea a trei noi locuri de muncă”, a declarat Valentin Micşa, administratorul firmei lugojene. Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Francisc Boldea, împreună cu administratorul firmei, Valentin Micşa, şi consultantul de proiect, Voichiţa Coţolan.

Comentarii

comentarii