Acasă Administraţie A fost „prelungit” contractul pentru apă caldă și căldură cu Colterm. Fritz:...

A fost „prelungit” contractul pentru apă caldă și căldură cu Colterm. Fritz: „Nu știu cum va fi posibil de evitat un scenariu de insolvență”

DISTRIBUIȚI

Marți, 5 octombrie, consilierii locali din Timișoara au aprobat, de două ori, încheierea unui nou contract între municipalitate și Colterm pentru gestionarea serviciilor de termoficare din oraș pentru următorii cinci ani. Prima dată, în ședința „de îndată” a Consiliului Local Timișoara. Mai apoi, și în AGA Colterm. Roxana Iliescu, consilier local PRO România, a sesizat anumite probleme în privința procedurii, dar primarul Dominic Fritz, invocând necesitatea de moment, le-a cerut consilierilor locali să aprobe, totuși, noul contract. Edilul-șef spune că graba este dată de probabilitatea foarte mare a intrării Colterm în insolvență.

„Proiectul nu îndeplinește condiții legale pentru convocarea de îndată. Noi am prelungit contractul cu Colterm până în 30 noiembrie și, totodată, conform legii, chiar odată cu împlinirea termenului contractului, Colterm are obligația 90 de zile să asigure continuitatea serviciilor. Așadar, până în 30 februarie 2022, luând în considerare toate aspectele. Nu văd care este urgența. Avizul Consiliului Concurenței a fost dat acum o lună de zile. Iarăși nu înțeleg de ce nu a apărut acest proiect pe masa consilierilor din timp. Singurul raționament pe care îl găsesc – și acesta ar fi unul foarte greșit – este imposibilitatea consilierilor de a face amendamente. Decidenții din primărie s-au încurcat în procedură, pentru că la orice amendament pe contract ar fi trebuit reluată procedura (cu Consiliul Concurenței – n.r.). Mai întâi, aceste documente trebuiau să vină pe masa consilierilor locali, de abia pe apoi să ajungă la Consiliul Concurenței. Rugămintea mea ar fi să amânăm și să îl rugăm pe domnul primar să convoace din timp un alt plen pentru a avea timp la dispoziție să studiem amănunțit documentele comunicate. (…) Convocarea (plenului – n.r.) s-a făcut ieri (luni – n.r.) la ora 15”, a spus Roxana Iliescu.

Fritz i-a răspuns: „Noi am prelungit acest contract pe trei luni la începutul anului. M-am deplasat la București, la Consiliul Concurenței. Ei atunci au spus că au preferat să fie pe 5, nu pe 10 ani (noul contract – n.r.). A mai durat câteva luni și am putut să finalizăm toate detaliile. (…) Problema nu a fost contractul de delegare de servicii, ci cele două contracte de concesiune pe 49 de ani, ceea ce a însemnat că sunt 3 contracte, iar pentru un nou contract, ar fi trebuit să ținem cont de contractele de concesiune. A fost nevoie să unim acele trei contracte. (…) De ce nu cred că putem aștepta? Degeaba este obligație contractuală (continuarea serviciilor – n.r.) dacă ea (Colterm – n.r.) nu poate să presteze aceste servicii. Depinde de alți furnizori, de creșteri de preț la gaz și cărbune. Pe tema de gaz, situația e dramatică, prețurile față de anul trecut sunt de patru ori mai mari. Nu știm cine și cum va plăti această factură de gaz. (…) Am preferat să avem pe partea contractuală o bază pe care putem să prestăm aceste servicii în continuare. Nu știu cum va fi posibil de evitat un scenariu de insolvență la Colterm. Nu aș vrea să riscăm să intrăm în insolvență fără un contract de delegare. Trebuie să plătim în avans, iar în momentul în care pornim căldura, factura zilnică va fi între 2 și 3 milioane de lei”.

Până la urmă, fără multe alte discuții, noul contract a fost aprobat atât în plenul CLT, cât și în AGA Colterm. În ambele cazuri, au fost 18 voturi „pentru” din partea consilierilor locali USR PLUS sau PNL și o abținere din partea Roxanei Iliescu. De altfel, doar 19 consilieri locali au fost conectați la cele două ședințe desfășurate online. Au lipsit patru consilieri PNL, toți cei trei consilieri PSD și Marius Craina, PRO România.

În aceeași AGA Colterm a fost aleasă și componența noului consiliu de administrație, o procedură care în trecut a dus la anumite contre în consilierii locali USR PLUS și cei ai celorlalte partide. Cele mai importante au fost duse chiar cu colegii de alianță de la PNL, care au „boicotat” prima AGA în care trebuia votat proiectul. Cele două partide nu căzuseră de acord în privința numelor selectate. De altfel, în consiliul local, procedura a trecut, în urmă cu o săptămâna, la limită, cu 14 din 27 de voturi.

De această dată, cei 19 consilieri locali au trebuit să voteze fiecare propunere individual, pe o platformă online. Și la acest punct, Roxana Iliescu s-a abținut de la vot. Concret, era o listă de 12 persoane, iar în CA pot fi doar nouă membri. Astfel, rezultatele votului au fost:

Greșelile „minim” și „maxim”, în loc de „minimum” și „maximum”, le aparțin consilierilor locali

Comentarii

comentarii