Consiliul Județean Timiș a anunțat că a finalizat procedurile privind atribuirea contractului de execuție pentru „Modernizarea DJ 593B Parța-Petroman”. Este vorba despre un sector de drum cu o lungime de 8,8 km, parte dintr-un segment de aproximativ 16 km, care pornește din Parța (DJ 593) și face joncțiunea cu DJ 693B la Petroman. Constructorul cu care a fost semnat contractul este Porr Construct.
„Și această lucrare se înscrie în seria celor prin care ne dorim să le asigurăm timișenilor care traversează zona condiții mai bune de siguranță și confort în trafic și să facilităm, în același timp, mobilitatea între comunele mai puțin conectate”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
În acest moment, drumul e unu format din pietruiri vechi, alternând cu straturi din balast și piatră spartă, dar și cu sectoare de pământ. Mai mult, pe unele porțiuni, lățimea părții carosabile este redusă, iar marginile nu mai sunt uniforme.
În vederea încadrării în standardele de clasificare ca drum județean, respectiv de 3 m/sens, proiectul tehnic prevede, pe lângă intervențiile specifice, și corecții de traseu și lărgirea secțiunilor mai înguste.