Acasă Eveniment A început tăierea cablurilor ilegale din centrul Timişoarei

A început tăierea cablurilor ilegale din centrul Timişoarei

DISTRIBUIȚI

În ultimele săptămâni, în cadrul unor întâlniri între repraltezentanţi ai Primăriei Timişoara şi cei ai firmelor ce deţin cabluri aeriene prin oraş, s-a stabilit modalitatea în care vor fi marcaţi stâlpii şi etichetate cablurile din Timişoara. În plus, municipalitatea a fixat data limită de 25 mai pentru etichetarea tuturor cablurilor aeriene din zona Cetate. Termenul nu a fost fixat doar la nivel declarativ, astfel că luni, 25 mai, echipe ale RATT au intrat în acţiune pentru dezafectarea cablurilor nemarcate din zona centrală. Acţiunea, condusă de viceprimarul Sorin Grindeanu, a demarat din faţa sediului Alcatel, cuprinzând traseul Gheorghe Lazăr nr. 9 – Piaţa Unirii. În etapa a doua, toţi proprietarii de cabluri de transmisii date şi voce trebuie să prezinte municipalităţii autorizaţiile şi avizele de amplasament pentru cablurile pe care le deţin.
Începând de marţi, 26 mai, se trece la etichetarea cablurilor în zonele Iosefin, Elisabetin, Odobescu, Campus Universitar, Fabric, Badea Cârţan, termenul limită pentru aceste zone fiind 26 iunie. Reprezentanţii municipalităţii îi avertizează pe toţi operatorii care nu au intrat încă în legaliatate, să facă acest lucru cât mai repede.
O altă problemă, spun reprezentanţii municipalităţii, este că pe unii stâlpi există mult prea multe cabluri aparţinând aceleiaşi societăţi.

Toate cablurile “îngropate”, până în 31 decembrie 2012

altGrupul de lucru format din reprezentanţi ai municipalităţii şi ai operatorilor de servicii de date şi voce au stabilit cum se va face etichetarea cablurilor şi inventarierea stâlpilor.
S-a hotărât ca etichetarea cablurilor să se facă din 2 în 2 stâlpi pentru a se putea urmări traseul cablurilor şi etichetarea pe toate plecările (derivaţiile) de pe stâlpi.
De asemenea, s-a stabilit ca inventarierea stâlpilor şi etichetarea cablurilor să se facă pe zone, începând din centru şi continuând radial în tot oraşul. A
u fost transmise modele de etichete de cabluri de către: Alcatel-Lucent, Atlas-Telecom, Romtelecom, Vodafone, Orange, Euroweb, UPC, RDS-RCS, PINET, Newcom Telecom, Enel.
Până în prezent, se cunosc ca proprietari de stâlpi următoarele societăţi: ENEL, RATT, Atlas Telecom şi Primăria Municipiului Timişoara.
Toate acţiunile fac parte dintr-o primă etapă a proiectului de amplasare în subteran a reţelelor de transmisii de date şi transmisii de voce situate pe domeniul public şi privat al municipiului Timişoara, până în data de 31 decembrie 2012.

Comentarii

comentarii