“Am pierdut un specialist desăvârșit, o persoană extraordinară, dedicată profesiei medicale și iubită de pacienți și colegi deopotrivă. Contribuția și eforturile sale în domeniul medical vor rămâne întotdeauna vii în amintirea noastră. În perioada anilor 2001 – 2007 a fost medic șef, iar între anii 2007 – 2022 a ocupat funcția de director medical al Serviciului de Ambulanță Județean Timiș.
Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică, iar familiei să-i dea puterea de a trece peste această grea încercare!”, este mesajul ISU Timiș.
Comentarii
comentarii