Un bărbat a murit, marţi, după ce a intrat cu maşina în zidul unei case, la Reşiţa. Şoferul avea 29 de ani, iar poliţiştii încearcă să stabilească cum s-a produs accidentul.
”În cursul acestei dimineţi, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Reşiţa au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier, în municipiul Reşiţa, în care a fost implicat un autoturism care s-a izbit într-un zid. În urma impactului, conducătorul a rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru extragerea acestuia din fiarele contorsionate ale autoturismului. Din nefericire, şoferul a fost declarat decedat de către medicul de pe ambulanţa SAJ”, a transmis, marţi, ISU Caraş-Severin.
La rândul lor, poliţiştii au precizat că accidentul a avut loc pe strada 24 Ianuarie din Reşiţa.
”La faţa locului a fost găsit un autoturism oprit în zidul unui imobil, în care se afla conducătorul auto, un bărbat de 29 de ani, al cărui deces a fost declarat de echipajul medical sosit la locul evenimentului. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate toate cauzele şi împrejurările care au condus la producerea evenimentului”, a transmis IPJ Caraş-Severin.