Acasă Actualitate A plecat dintre noi un mare timișorean: Géza Kornis

A plecat dintre noi un mare timișorean: Géza Kornis

DISTRIBUIȚI

Marți 24 septembrie, la Bad Homburg, în Germania, a încetat din viață Gé​za Kornis, unul din cei puțini ce vor rămâne în istorie ca martori, în mod special, ai persecuțiilor și Holocaustului evreilor din România în Transnistria sub regim antonescian. Timișoreanul Géza Kornis a supraviețuit lagărului de concentrare și a rămas totuși un iubitor de oameni, plin de optimism, curiozitate și umor, până la sfârșit.

”Nu de mult am discutat cu el despre cum putem face să ajungă la centenarul liceului Loga și să-l revadă pe colegul său, Mihai Șora. Nici la 102 ani nu încetase să își dorească lucruri cu ardoare. A fost o onoare să-l cunosc și să împart dragostea mea pentru Timișoara cu el. Îmi va rămâne mereu inspirație și model. Îi datorăm lui, ca martor al răului suprem, să nu uităm unde poate duce ura, dar exemplul lui ne și amintește că nu există niciodată o scuză să nu iubim”, spune Dominic Samuel Fritz.

Supraviețuitor al lagărului morții de la Vapniarka, din Basarabia, amintirile sale au fost publicate în limba germană, în 2004, sub redacția Prof. Dr. Erhard Roy Wiehn, la editura Universității de la Konstanz și, într-o altă versiune, în limba română, în revista online Memoria.ro, în 2009.

Ajuns la o vârstă înaintată, aproape 103 ani, Géza Kornis visa în ultimul an la o întoarcere în România, în Timișoara natală și la București, unde trăise până la mijlocul anilor 1970 și, mai ales, la o reîntâlnire cu colegul său de bancă, timișorean, Mihai Șora.

Comentarii

comentarii