Acasă Actualitate A spart geamul unui imobil din Piaţa Unirii pentru că era beat

A spart geamul unui imobil din Piaţa Unirii pentru că era beat

DISTRIBUIȚI

Agenţii locali din Timişoara au prins în flagrant în Piaţa Unirii un tânăr de 29 de ani, mort de beat,  care a spart cu o piatră geamul unui imobil. Tânărul de 29 de ani, din Timișoara, și-a recunoscut fapta și a declarat că va plăti paguba. Cel în cauză a fost predat polițiștilor de la Secția 1, pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de distrugere. Acesta nu este sigurul caz de acest gen depistat de polițiștii locali în zona centrală a orașului, unde unii tineri, aflați sub influența băuturilor alcoolice, comit tot felul de fapte prin care încalcă legea. În urmă cu aproximativ două săptămâni, polițiștii locali care își desfășoară serviciul de patrulare în Piața Unirii au depistat  un alt tânăr, care a spart parbrizul unui autoturism în aceeași zonă, aruncând cu o sticlă de bere.

 

Comentarii

comentarii