Acasă Economic A treia solicitare de propuneri de proiecte transfrontaliere româno-maghiare

A treia solicitare de propuneri de proiecte transfrontaliere româno-maghiare

309
DISTRIBUIȚI

Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei din România lansează a treia solicitare de propuneri de proiecte în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.
Programul oferă potenţialilor beneficiari o gamă variată de oportunităţi. Astfel, pe lângă elaborarea unor studii şi planuri care vizează îmbunătăţirea infrastructurii de transport sau comunicaţii transfrontaliere, există posibilitatea de a realiza proiecte comune în domenii precum protecţia mediului, cooperarea în domeniul afacerilor sau dezvoltarea turismului. De asemenea, pot fi depuse proiecte comune de cercetare-dezvoltare, precum şi proiecte care vizează intensificarea colaborării în domeniul educaţiei, pieţei muncii sau al sănătăţii şi prevenirii riscurilor comune.
Programul este finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), completat de co-finanţarea naţională a celor două State Membre participante în Program, Ungaria şi România. Resursele financiare alocate din fonduri europene acestei solicitări depăşesc 20 de milioane de euro.
La program pot aplica organizaţii care acţionează în beneficiul public (instituţiile de stat, organizaţiile publice locale, organizaţiile non-profit, camere de comerţ etc.), care îşi desfăşoară activitatea în aria eligibilă a programului şi care doresc să realizeze un proiect transfrontalier împreună cu organizaţii partenere de pe cealaltă parte a graniţei. Parteneriatele trebuie să includă cel puţin un partener român şi unul maghiar din aria eligibilă.
În acest proiect va fi aplicat modelul de evaluare şi selecţie într-o singură etapă, care permite depunerea unor proiecte soft. Proiectele trebuie trimise exclusiv prin poştă sau poştă rapidă la Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului, la următoarea adresă: Váti Nonprofit Kft., H-1016 Budapest, Gellérthegy u. 30-32. Termenul limită de depunere este 22 ianuarie 2010, data poştei. Cererile trimise ulterior sau cele care vor ajunge la destinaţie ulterior datei limită de recepţie vor fi automat respinse.
Pachetul de aplicaţie precum şi alte informaţii utile pot fi găsite pe pagina de internet a programului (www.huro-cbc.eu sau www.hungary-romania-cbc.eu).

Comentarii

comentarii